Cainele,ca medicament

http://www.gandul.info/viata/cainele-ca-medicament.html?3931;
2336197
NECONVENŢIONAL La Ploieşti, terapia cu animale face minuni
Câinele - ca medicament
de Dorina Enciu | 16 IANUARIE 2008

Zooterapia – un fel de joacă strict direcţionată în funcţie de scopurile pe care şi le propune terapeutul
După 5 luni de „terapie cu câini“, un tânăr cu tetrapareză a reuşit să-şi folosească mâinile
5 foto
Câinele - ca medicament
Ploieşteanul Andrei Ionescu a descoperit întâmplător terapia cu animale, când tatăl lui a avut un accident. Bătrânul şi-a fracturat un şold şi risca să rămână în cârje toată viaţa. “L-am pus să îi plimbe pe Odra şi pe Don, labradorii mei, şi chiar dacă fiecare pas a fost foarte dureros pentru el, tata a renunţat la cârje în trei-patru săptămâni”, povesteşte Andrei.
A înţeles atunci cât de mult pot ajuta animalele şi s-a gândit că poate face foarte mult pentru cei mai vulnerabili, mai ales pentru copiii cu dizabilităţi. În cinci luni de când face terapie cu Andrei şi câinii săi, un adolescent de 16 ani, Cătălin, a început să îşi folosească mâna dreaptă pe care o putea mişca foarte greu. Mama lui Cătălin este plină de speranţă: “Terapia cu animale l-a ajutat foarte mult, mai ales la mâini. El ar veni la şedinţe în fiecare zi, pentru că pentru el este un fel de joacă”.
Cătălin are tetrapareză spastică şi întârziere psihică şi de limbaj. Din cauza deficienţelor, îşi pierde uşor răbdarea, însă cu labradorii face tratamentul de plăcere.
Prezenţa câinelui îi ajută pe copii să se concentreze mult mai mult
Terapia constă în diverse exerciţii care îi ajută pe copii să depăşească handicapurile severe cu care s-au născut şi să fie în stare să facă mişcări care pentru ei sunt aproape imposibil sau foarte greu de făcut. Odra şi Don, cei doi labradori negri, participă pe rând la şedinţele de terapie şi îi fac pe copii să uite de oboseală. “Prezenţa câinelui îi ajută să se concentreze mult mai mult. Dacă în mod normal copiii rezistă 15 - 20 de minute, în prezenţa câinelui ei se pot concentra mai mult de o jumătate de oră şi nu mai percep oboseala iar pentru ei şedinţa devine o joacă”.
De când a început şedinţele de terapie, Roxana îşi poate folosi mult mai bine mâinile şi a renunţat la multe dintre reacţiile negative pe care le avea. De exemplu, este mult mai deschisă cu oamenii din jur. Roxana s-a născut cu epilepsie, parapareză spastică şi alte câteva probleme grave de sănătate.
Are 21 de ani şi a venit pe lume la cinci luni de la accidentul nuclear de la Cernobâl şi există suspiciunea că handicapurile fetei au fost cauzate de radiaţii. Nu poate vorbi decât foarte puţin şi până acum câteva luni nu putea să apuce un obiect decât cu mare dificultate din cauză că avea mâinile încordate mai tot timpul. Andrei are răbdare să se “joace” cu ea, dar joaca lui este strict direcţionată în funcţie de scopurile pe care şi le propune.
Andreea (10 ani) are nevoie de gimnastică medicală ca să poată face primii paşi din viaţa ei dar şi ca să poată mişca scaunul cu rotile în care este pironită şi care în mod evident este prea mare pentru ea. Problema este că oboseşte foarte repede şi nu poate face multe mişcări. Labradorii lui Andrei fac minuni cu ea.
Pentru că îi place să se joace cu ei, Andreea uită pur şi simplu de efort şi reuşeşte să facă mişcarea de care are atât de multă nevoie. “Ai văzut?”, mă întrebă Andrei. „Nu mai putea să mişte căruciorul şi i-am aruncat mingea câinelui. Andreea s-a concentrat să vadă cum se joacă Don şi a dus căruciorul până acolo unde se afla câinele”.
„Vreau să le ofer copiilor altă nuanţă de optimism”
“Am încercat să îi înţeleg pe câini şi pentru asta am împrumutat mult din psihologia umană şi am ajuns să îi înţeleg şi pe unii şi pe alţii şi apoi am aplicat cunoştinţele mele pentru copiii cu care fac terapie ca voluntar ”, povesteşte Andrei, care este şi terapeut dar şi dresor la Şcoala de dresaj canin Allchino, pe care a înfiinţat-o în urmă cu mai mult de cinci ani.
De câteva luni este voluntar la Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic – România, înfiinţată şi condusă de economista Georgeta Lorent. 248 de copii şi tineri cu dizabilităţi sunt ajutaţi aici de un psiholog, de un kinetoterapeut, un logoped, de asistenţi sociali şi de voluntari şi sunt asistaţi de către medici de când s-au născut. Deşi sunt atât de mulţi specialişti în jurul lor, pentru copiii cu care lucrează Andrei lucrurile s-au schimbat de când au început şedinţele de terapie cu animale.
Andrei şi ceilalţi oameni din asociaţie le sunt prieteni iar ei au nevoie de multă prietenie. “Vreau să le ofer copiilor altă nuanţă de optimism”, explică Andrei. “Le transmit ideea că «tu chiar poţi». Nu trebuie să îmi demonstreze mie nimic.
Ei chiar pot face foarte multe lucruri. M-am ataşat foarte mult de copii şi de ce fac aici, la asociaţie pentru ei. Nu mă gândesc că mă trezesc dimineaţa şi că muncesc toată ziua. Este foarte important să le oferim o şansă, dar mai ales să schimbăm mentalitatea oamenilor despre persoanele cu dizabilităţi”, spune Georgeta Lorent.
“Mulţi gândesc că cei care au dizabilităţi atât pot, nu trebuie să aştepţi să facă mai mult. Eu le demonstrez că pot face mult mai mult. Sunt voluntar mai ales pentru că îmi place foarte mult ideea de a doua şansă”, spune Andrei.
„Dacă în mod normal copiii rezistă 15 - 20 de minute, în prezenţa câinelui ei se pot concentra mai mult de o jumătate de oră şi nu mai percep oboseala” Andrei Ionescu (voluntar al Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic – România)