luni, 6 iunie 2011

Exploziv:masacrarea maidanezilor-o afacere de miliarde a Puterii

Autor: inpolitics
06.06.2011


Exploziv: masacrarea maidanezilor – o afacere de miliarde a Puterii



Campania de lichidare a cîinilor comunitari, experimentată recent în unele zone ale țării și care ar putea prefigura un plan la nivel național, ascunde în culise o afacere uriașă, de peste 300 de milioane de euro, bani care ar putea acoperi, să zicem, toate campaniile electorale ale actualei puterii din următorii trei ani.


Un raport intrat în posesia Inpolitics, elaborat de un grup de susținători ai animalelor, fostul senator Marius Marinescu, avocata Mihaela Angheluș și președintele LADAR, Mircea Șerbănoiu scoate la iveală cîteva dintre secretele campaniei anti-maidanezi.

Astfel, potrivit raportului, deși ONG-urile de profil vorbesc de un număr total de cca.200.000 de cîini comunitari la nivel național, reprezentanții actualei puteri susțin că numărul lor ar trece de 3 milioane. De ce prezintă această cifră mult umflată explică tot autorii materialului: ”In perspectiva anilor electorali viitori, Puterea de la Bucuresti a decis sa reinstituie, prin lege, eutanasierea cainilor comunitari, ceea ce va insemna o afacere electorala de peste 300 de milioane de euro. De ce? Pentru ca experientele alegerilor din 2004 incoace au scos la iveala un “necesar” de 100 de milioane de euro pentru fiecare campanie elecorala. Asadar, localele si parlamentarele din 2012, dar si prezidentialele din 2013 ar fi asigurate pe pielea bietilor catei. O miza de asemenea anvergura mobilizeaza exemplar fortele portocalii din Guvern si din Parlamentul Romanei, in incercarea disperata de a adopta proiectul legislativ PLx nr.912/2007, modificat, la Camera decizionala, prin introducerea eutanasierii. Proiectul mortii se va supune votului marti, 7 iunie 2011, in plenul Camerei Deputatilor.
In scopul justificarii formale a fondurilor de 300 de milioane de euro, pretinse de la Bugetul de stat, s-a recurs la tot felul de stratageme . Spre exemplu, deputatul PDL Stefan Pirpiliu, a declarat, intr-o dezbatere televizata, organizata de postul “10TV”, ca, in judetele din jurul Capitalei, ar exista 500 000 de caini in strada. Un alt portocaliu, prefectul Bucurestilor, Mihai Atanasoaei, pretinde ca numarul cainilor comunitari din oras s-ar ridica la 100 000. Una peste alta, cifrele voit exagerate, vehiculate de autoritati si de acea mass media aservita Puterii, cu privire la populatia canina de pe teritoriul Romaniei, sunt de 10, chiar de 20 de ori mai mari decat situatia de la fata locului. Asa se face ca, mai nou, in loc de cei 200 000 de caini fara stapan, existenti in realitate, presa manipulatoare si reprezentantii PDL vorbesc de 2 sau 4 milioane de caini comunitari! Mai departe, in privinta costurilor eutanasierii, inaintea intrarii in vigoare a legii nr.9/2008, unii primarii ai PDL raportau costuri medii ale eutanasierii unui caine de circa 100 de euro. Pretinsele costuri ale eutanasierii (aproximativ 100 de euro pentru un caine), inmultite cu pretinsul numar de caini fara stapan din Romania (in medie, 3 milioane ), conduc la fabuloasa suma de 300 de milioane de euro! Iata cum se fura, „din condei”, fonduri bugetare, acoperitoare pentru trei campanii electorale! Inca o afacere oneroasa si criminala, de zeci si sute de milioane de euro, pe seama unor fiinte fara aparare! Amintiti-va de asa- zisele „gripa aviara” si „gripa porcina” sau de caii de la Letea!” mai avertizează autorii materialului. (Bogdan Tiberiu Iacob)
http://www.inpolitics.ro/exploziv-masacrarea-maidanezilor-o-afacere-de-miliarde-a-puterii-art64715.aspx#