duminică, 19 octombrie 2008

Braila;protectia animalelor acuza

Conducerea FRPCA spune că verificarea de la padocul din Lacu Sărat a fost făcută de „ochii lumii” şi că acesta funcţionează ilegal. Directorul DSVSA Brăila declară că încadrarea adăpostului este conform legii. În urma controlului fulger efectuat de reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor în colaborare cu cei ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Brăila la padocul din Lacu Sărat al lui Vasile Horez, preşedintele Federaţiei Române pentru Protecţia şi Controlul Animalelor (FRPCA), Mircea Şerbănoiu, spune că acesta a fost realizat la cererea sa, dar nu s-a făcut în temeiul legii. „Eu am solicitat prin adresă o verificare la adăpostul lui Horez pentru că am semnalat rele tratamente şi cruzimi faţă de animale, din 2006 şi până acum, şi nimeni nu a luat nicio măsură. Ei aveau obligaţia de a mă înştiinţa şi pe mine că se va face acest control, mai ales că adresa mea era pentru data de 10 octombrie şi el a fost realizat cu o zi mai înainte”, a spus preşedintele FRPCA. Mai mult decât atât, acesta spune că primarul greşeşte când spune că în adăpost mor câinii de bătrâneţe şi de boală. „Domnul primar uită că încă de pe data de 15 ianuarie, pe vremea când era senator, a votat pentru interzicerea eutanasierii animalelor. După părerea mea, domnul primar se dovedeşte apărător al lui Horez pe care îl sprijină financiar. Cât priveşte afirmaţia domnului primar că îmi va da mie mai mulţi bani dacă voi construi un adăpost pentru animale, pot să spun că banii aceştia ar putea să-i investească domnul primar în cartierele brăilene cu probleme”, a mai spus Mircea Şerbănoiu, adăugând că autorităţile care au efectuat controlul ar fi trebuit să dispună prin Ordonanţă interzicerea activităţii funcţionării acestui adăpost pentru simplul motiv că nu avea autorizaţie sanitar-veterinară de funcţionare. Funcţionare cu cântec Mircea Şerbănoiu spune că până şi înregistrarea activităţii de funcţionare a padocului de la Lacu Sărat a fost tardivă şi nedreaptă: „Înregistrarea activităţii societăţii APAM Horez a fost pe Codul CAEN 8520 – activităţi veterinare, care începând cu 1 ianuarie 2008 s-a transformat în codul CAEN 7500. Inclusiv această înregistrare este un abuz în serviciu al celor care au emis-o pentru că activităţile veterinare nu pot fi desfăşurate decât de medici veterinari”. Conducerea APAM Horez a încercat să înregistreze imobilul de pe strada Împăratul Traian pe codul CAEN 7500 – activităţi veterinare, izbindu-se de refuzul categoric al Colegiului Medicilor Veterinari Brăila, prin prisma faptului că nu este medic veterinar. Directorul DSVSA Brăila spune că activitatea veterinară trebuie înregistrată la autoritatea sanitar-veterinară teritorială. „Vasile Horez prestează o activitate de strângere a câinilor şi trebuie să aibă contract cu un medic veterinar cu contract individual. Conform codului CAEN această activitate – adăpost de câini, se înregistrează, nu se autorizează şi pentru a fi înregistrată trebuie să se îndeplinească anumite condiţii. Prima se referă la existenţa unui contract cu un medic veterinar cu drept de liberă practică, în persoana lui Valentin Negoiţă, medic care nu este angajatul nostru”, a încheiat Gicu Drăgan.
Sursa: www.zbr.ro

Comentarii (10)Add Comment
daca tolerati mizeria atunci nu va plingeti
scris de nikalai taubmann, octombrie 14, 2008
valentin negoita e ‘medicul’ fantoma pe care nu l-a vazut nimeni la adapost, vreodata. exista sau cumva e decedat, a verificat cineva ce zice gicu? Nu l-a vazut nimeni pt simplul motiv ca el nu are nici o treaba cu 'adapostul', el presteaza la porcarul caruz. El primeste hirtiile masluite ale lui horez si doar le semneaza. eutanasia o fac hingherii lui horez, cu lopata si cirnatul otravit. Acesti asa-zisi veterinari sint cei mai mari inamici ai animalelor, sint macelari cu 'diploma' de medic. Rusine ‘medicilor’’ ansv ca sustin si acopera aceste abuzuri si faradelegi. Aveti un juramint de onoare pe care-l calcati in fiecare clipa, la fel de des cum respirati.
gicu dragan nu e medic e macelar. A fost destituit de la conducerea dsv pentru ca ardea gainile de vii pe timpul aviarei. Cinste lui Flutur ca aici nu s-a inselat. se pot numi acesti macelari medici veterinari? Pentru jurnalistii cu coloana vetebrala, daca exista asa ceva in braila, mergeti in parcarea de la Plus in Vidin, linga noul sediu al dsv stati o zi si faceti poze, sa vedeti cum se fac peschesurile cu carne si peste in portbagajul masinii pentru coruptii din dsv.
Porcul, pestele, vitelul si curcanul la portbagaj pt 'dl doctor de la directie', ca pe vremea raposatului, astia sint functionarii minjiti pina-n dinti de kko ai dsv. gicu dragan e incumetrit si cu vasile varga si cu viorel balcan, cu unu fin, cu altu nas. E si-n psd si-n pnl, si are sustinere si-n pdl. Cum zicea ambasadorul Americii, daca tolerati coruptia, atunci nu va plingeti. intr-o tara normala indivizi ca acest gicu dragan, pentru cite mizerii a facut n-ar mai ramine pe scaunul unde se afla acum. Locul lui e in alta parte, impreuna cu prietenul lui horez!
simionescu instaureaza cel mai corupt sistem din cite au existat pina acum. El tine in functie coruptii lui lungu, cibu si mai baga si pe-ai lui. Pe 30 noiembrie, votati impotriva acestui partid al coruptiei ca sistem. Dati-le o palma sa-si revina, sint drogati de drogul puterii si cred ca strimbatatea lor face legea in tara asta.

Interese???????
scris de Carmen, octombrie 14, 2008
este cel putin uimitor faptul ca atata tevatura in jurul lui Horez nu a determinat primaria sa intervina. Cat de tare sa fie "spatele" ca aceasta activitate ilegala si cruda sa se desfasoare in continuare sub ochii nostri si, mai mult, pe banii nostri?! Cand lucrurile devin atat de vizibile cum este posibila continuarea atribuirii nestingherite a "sarcinilor" unui "ONG?!!!!"? Ar trebui sa ne intrebam cate lucruri nestiute se mai ascund sub cele pe care le descoperim.
Mari interese !
scris de gabi, octombrie 14, 2008
Este clar ca nimeni din primarie nu citeste comentariile legate de activitatea ilegala a lui Horez.Singurul lucru care ne ramane de facut este sa nu-i mai votam pe acesti corupti si mincinosi de PSD-isti.Nu vor renunta in veci la serviciile lui Horez pentru ca parte din miliardele date lui se vor intoarce inapoi la Simionescu, Ciocan, Damian pentru campania electorala. Sa primeasca atata suport, cat suport au animalele comunitare din partea lor.
ba citesc
scris de cernat aurelia, octombrie 14, 2008
Citesc comentariile sau le transmite"radio santul"Este practica de dinainte de 1989.Dar nu le pasa.Pentru 4 ani cred ca s-au asigurat.Dar daca reusim sa dam o lege prin care ,cu un nr egal de voturi cu care s-au instalat in functii pot fi dati jos inainte de termen?Pai daca nu fac ce au spus,la ce sa-i platim?Noi suntem patronii lor.Care patron plateste un salariat care il minte,il fura si il desfide?Poate unul nebun,care nu are ce face cu banii.Ma gindesc la o solutie ca sa nu mai stea ei linistiti 4 ani.Oricum as vrea alegeri in martie ca sa mai fie obligati sa munceasca pina atunci ,sa ne convinga ca fac ceva.
poza
scris de cernat aurelia, octombrie 14, 2008
Daca ma uit numai la poza pot sa spun ca sunt incalcate cel putin 6 articole din lege.ce a vazut inspectorul.Cumva capete de scriitori sau artisti romani?Oricum habar n-are ce e in lege.Apa de acolo i-as da-o lui s-o bea si l-as tine in soare o zi de vara.Si poate ,ori moare,si asa aflam cum au murit(daca au murit)ciinii sau se destupa la minte.
acum imi dau seama
scris de cernat aurelia, octombrie 14, 2008
Si acum imi dau seama ca si pe asta,pe inspector ,tot noi il platim.Bai nene ,pentru ce iti dau bani?Scoleste-te si pune osul la treaba.
concediati psd la urmatoarele alegeri
scris de alegator, octombrie 14, 2008
ieri primarul simionescu dadea cu amenintari pe tv, la sinteza zilei, ca va aduna toti ciinii din oras, sa nu ne facem iluzii. Indirjire demna de scopuri mai bune! De cind a ajuns primar simionescu nu face decit sa se rafuiasa cu ciinii, ca un obsedat. Comportament vizibil deviant, ar trebui consultati niste specialisti. Zice tov simionescu ca vinovati sint cei care hranesc ciini, si nu producatorii de maidanezi, cei care-i arunca din curti in strada, care-i strivesc sub rotile masinilor sau ii stilcesc in bataie, cazuri de-o frecventa ingrijoratoare in Braila. Asta arata ca sintem o urbe de salbatici, incitata de simionesti, ciocani si damieni sa puna mina pe par si sa dea in capul celor amariti si haituiti, care nu pot sa se apere, sa raspunda agresorului. Asa isi demonstreaza ei puterea, dind in capul celor mai slabi. Puterea, tov stalinisti, sta in capacitatea de a face bine, de a indrepta un rau, de a schimba o societate inapoiata. O clasa politica care vrea sa conduca inspirind teama nu-si are ce sa caute intr-o societate civilizata.
Citi ciini a sterilizat tov simionescu, ca sa vina cu afirmatia ca un ciine castrat si unul necastrat musca la fel? El de fapt n-a inteles nimic, isi exhiba cu inconstienta nedumerirea in public, mentorul lui spiritual e puscariasul criminal horez, ne serveste citate din guru horez. simionescule, daca spuneai asta in mai, nu te mai vedeai primar acum, nu te mai vota nimeni! Ai ajuns primar prin frauda, mintind lumea, primar mincinos, rusine psd!. Era mai bine daca stateai in senat, nu vedea lumea gaunosenia ca atunci cind esti primar! Dupa ce n-o sa mai fiti primari, viceprimari, ce mai faceti, ca v-ati dat arama pe fata? Habar n-aveti voi, o sa faceti doar macel de ciini. Sterilizarea e singura solutie. Mai cititi tovarasi, inainte de a deschide gura, ca sinteti niste inculti, si iata, societatea avanseaza mai rapid decit voi. e periculos sa pui niste afoni sa ia decizii, ca le iau prost, si e crud si pentru ei, se fac dreaq de ris, au mostenit tot ce era mai stupid din epoca lui Ceausescu, ‘specialisti multilateral dezvoltati”
eroarea e a noastra, ca am putut trimite asemenea senatori in parlament si asemenea persoane la primaria Brailei. la cite slujbe asista simionescu & co astazi, cu sufletul impacat ca macelaresc mii de animale?
...
scris de cernat aurelia, octombrie 14, 2008
Bai Simionescule,orasul asta are locuitori care se tem de ciini si cetateni care iubesc animalele.Daca vii cu amenintari vezi ca putem si noi sa amenintam.ca noi te-am pus primar nu tu ne-ai facut cetateni.Vinovati de ciini pe strazi esti chiar tu.Ati mai condus orasul si ce ati facut.Daca treceati la sterilizare si gindeati de mult nu mai erau ciini amariti pe strazi si nici infractori si nici pensionari muritori de foame si nici tineri fara loc de munca si nici copii ramasi fara parintii plecati la munca aiurea si nici invatamint de rahat si nici sanatate distrusa ...Ce nu ati condus atita tara asta?Ati uitat .Eu zic sa ai grija cum vorbesti ca ma infurii ca cetatean al acestui oras,al acestui popor,mintit ,furat si batjocorit de niste mincinosi imbuibati ca voi,cu mutre de activisti de partid si va spun ce trebuia sa va spuna acest popor de mult.La munca sau duceti-va dracului ca putem trai si fara voi.Va milogiti in campanie,aratati cit de iubitori de oameni sunteti,ce multe o sa faceti si dupa ce va punem in functie va dati arama pe fata.Eu nu ma inbuib din banul public asa ca nu trebuie sa -ti dau raportul ,dar tu da asa ca astept sa faci lucruri bune,pe care le agreem toti cetatenii si nu sa mai vii cu figuri de astea amenintatoare ca te trimit de unde ai venit.Sa te duci si sa muncesti nu sa traiesti pe banul meu si sa ma mai si jicnesti.Sunteti niste milogi la ban public.Mai are mineri tara asta si nu numai.Si o istorie cu revolte,revolutii si rascoale.Respecta-ne altfel te punem noi la respect.
politia pazeste pe banditi
scris de taranul din slobozia bradului, octombrie 14, 2008
nu lipseste cireasa de pe tort: aflam ca politia e neiertatoare cu infractorii, e chiar vigilenta, confisca struguri si prune, fac controale in trafic si dau amenzi la niste amariti de tarani care vind si ei ce au prin gradina sa-si duca zilele: asociatii familiale, un localnic din slobozia bradului, pentru ca nu detineau acte legale. ce-o fi fost pe politistii aia, cum curgeau apele de pe ei, la citi infractori au fugarit si la ce zaibare or fi carat prin piata! crima mare au comis indivizii astia, au subminat economia nationala! vind bunul lor si nu platesc impozit statului! prapaditii aia nu au spatele blindat cum au hotii care fura cu aprobarea 'institutiilor'. in schimb unui borfas criminal ca horez, care fura de la noi toti, nu-i verifica nimeni masina, nu-i verifica nimeni afacerile, ba chiar politia il pazeste, sa fie in siguranta, il pun la adapost, sa nu-l bata cetatenii, care nu-i asa, ei sint scandalagii.
cea mai mare sfidare a legilor, a justitiei si bunului simt! astia sint cei care ne conduc, o clica de banditi mafioti! stimati cetateni neiubitori de animale, uriti atit de mult ciinii incit iubiti si aparati hotii? atunci traim in tara pe care o meritam! dlor, chiar nu va e rusine deloc? chiar ne credeti atit de timpiti?
...
scris de anonim, octombrie 14, 2008
aici sunt banii dumneavoastra....

Scrie comentariu

duminică, 17 august 2008

Poisoning of strays in Gaesti, Romania - pls sign petition

A night of terror in the city of Gaesti, county of
Dambovita. The inhabitants were shocked to find tens
of stray dogs dead or struggling in agony. It seems
that the employees of the townhall wanted this way to
get rid of the stray dogs.

Although there was an investigation the inhabitants
fear that the criminals will not be punished. In the video you can see
that even puppies fell victims of this poisoning campaign.

At the end of the video there are other videos, if you click on the
one starting with "imagini socante' you'll see shocking images of a
dog struggling after the poisoning.

VIDEO:
http://www.protv.ro/filme/zeci-de-caini-otraviti-lasati-sa-moara-in-
chinuri-in-dambovita.html?id_file=59959

Please copy&paste in your browser and sign this important petition:
PETITION:
http://www.thepetitionsite.com/1/shameful-poisoning-of-strays-
from-gaesti-romania

luni, 11 august 2008

Petitie impotriva vanatorii in rezervatii naturale

De pe alte bloguri am aflat despre modificarea legii Vanatorii."Semnaţi o petiţie. http://www.stufstock.com/?p=125§ion=ECO Semnatarii îşi exprimă dezacordul faţă de adoptarea, pentru a doua oară, de către Parlamentul României, a unei modificări a Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006, care permite distrugerea faunei din parcurile naţionale şi din ariile protejate, inclusiv în Rezevaţia Biosferei Delta Dunării."

miercuri, 6 august 2008

La Resita se eutanasiaza zilnic caini,desi legea interzice!

La Resita se prind si se ucid si caini de rasa,desi legea interzice eutanasierea cainilor sanatosi!
http://www.adevarul.ro/articole/invazie-de-caini/363914

Numãrul câinilor comunitari de la adãpostul din cartierul Minda a crescut la 250 chiar dacã au loc zilnic eutanasieri. Adãpostul e conceput pentru 150 de animale. Municipalitatea ºi Asociaþia pentru Protecþia Animalelor au lansat un apel cãtre cetãþenii Reºiþei sã adopte câini. Membrii asociaþiei spun cã în cuºti se aflã ºi mulþi câini de rasã.

luni, 4 august 2008

se ofera spre adoptie 2 metisi de birmanezi


Cu ajutorul vostru,un pisic a fost dat,iar celalalt a ramas salvatoarei.Sa le uram viata lunga !

marți, 15 iulie 2008

Seminarii la Focsani pe tema protectiei animalelor

http://www.ziaruldevrancea.ro/index.php?articol=20932
Seminar de vara despre protectia necuvintatoarelor
De, Mihaela Besleaga | 11.07.2008

In acest sfirsit de saptamina vor debuta la Focsani Seminariile de vara pe tema protectiei animalelor si a omului fata de acestea

Dezbaterile se vor desfasura timp de sase saptamini la rind, la initiativa Asociatiei de Protectie a Animalelor, in parteneriat cu Grupul Scolar Agricol. Seminariile sint un preambul la infiintarea in Focsani a primului Centru national de perfectionare si formare a agentului in protectia si politia animalelor. Deschiderea va avea loc simbata, de la ora 9.00, la Grupul Scolar Agricol, iar primul seminar se va concentra pe legislatia protectiei animalelor si pe trecutul istoric al acestui domeniu. La discutii sint invitate autoritatile locale cu competente in domeniu, printre acestia numarindu-se si viceprimarul Romeo Paul Postelnicu. Cuvintul de deschidere va fi sustinut de academicianul Valeriu Cotea. “Scopul nostru este acela de a-i determina pe cei de la Bucuresti sa inteleaga faptul ca solutii exista si in alte locuri din tara. Nadajduim ca in Focsani sa ia fiinta in premiera in tara un centru de acest fel, prin care, intr-un fel, sa rezolvam si un soi de frustrare locala. Trebuie sa recunosc ca sursa de inspiratie in privinta agentului de protectie a animalelor au fost documentarele de pe Discovery”, a relatat dr. Paul Sogor Alexandru. Daca va fi autorizat, Centrul de perfectionare va functiona din toamna. Agentul in protectia si politia animalelor va combina calitatile unui medic veterinar cu acelea ale unui politist, cursantii fiind instruiti atit in zootehnie, cit si in legislatie. La discutiile de simbata sint invitati toti focsanenii interesati de domeniul protectiei animalelor. (Mihaela BESLEAGA)

luni, 7 iulie 2008

Resita:caini in mizeria umana

http://www.caon.ro/stiri/im:caon:news-caras/articol/c226ini-238n-
mizeria-umana/cn/news-20080704-06165752
Câini în mizeria umană
REŞIŢA - Priveliştea oferită de padocul de câini de la Minda, singurul din municipiu, era înfricoşătoare. Video
Câini în mizeria umană

Uniunea Europeană ne-a impus, printre multe altele, să protejăm animalele. Mai mult, s-a aprobat şi legea care le apără de cruzimile oamenilor. Cum orice lege ce ne aparţine se aplică doar la suprafaţă, de această dată am vrut să vedem cum se aplică legea animalelor la padocul de câini din Minda.

Nu de mult Jurnal de Caraş- Severin scria despre tratamentele medicale de care maidanezii au parte aici, despre mâncarea bună care li se dă, despre cât de bine o duc.

Totul era frumos, asta pentru că vizita făcută atunci la padoc fusese anunaţă. Sforile erau trase. Însă, ceea ce-am văzut ieri ne-a şocat. Mai ales că ieri am mers neanunţaţi, însoţiţi de cei de la Asociaţia pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin.

Am văzut cum câinii, îngrijiţi de oameni de altfel, sunt nevoiţi să-şi suporte propria mizerie, cum mănâncă mâncare stricată, cum zeci de animale stau închise într-o cuşcă în timp ce sunt depozitate lemne şi resturi în celelalte. Duritatea întregului „peisaj“ a fost accentuată de câinele ce zăcea mort în interiorul unei cuşti înconjurat de ceilalţi.

În momentul în care echipa Jurnal de Caraş-Severin a ajuns la padoc, se făcea curăţenie. După cât timp nu se ştie. Mirosul era insuportabil, câinii stăteau înghesuiţi în cuşti, în timp ce doi, trei îşi făceau rostul în exteriorul lor.

În faţă gardul, în spate...

Reprezentanţii Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin au decis să facă ceva pentru ca sufletele ce trăiesc aici să aibe parte de condiţii minime de supravieţuire.

„Câinii stau în condiţii de neimaginat. Nu le sunt curăţate cuştile, li se dă mâncare stricată iar cea mai mare problemă este că nu putem colabora cu angajaţii. De fiecare dată când venim suntem scoase afară, şi asta ca să nu vedem cum sunt tratate animalele. Cel mai tragic este că dispar câini“, spunea Alexandra Sălăgeanu, una din membrele fondatoare ale asociaţiei. Angajaţii ce se ocupau de curăţenie nu s-au arătat prea încântaţi de vizita noastră. Cu toate acestea, s-au văzut nevoiţi să ne răspundă la întrebări. Din spusele lor „societatea are bani, câinii sunt trataţi bine. Le dăm mâncare primită de la diferite societăţi, iar pentru pui avem lapte“, spunea îngrijitorul care-şi are casă chiar în incinta padocului.

Lucru infirmat de o altă membră a asociaţiei, Irina Borbely, care ne-a arătat mâncarea stricată. Am mai aflat că pentru construirea cuştilor s-a cheltuit cam 15.000 lei, bani ce nu se regăsesc în aspectul exterior al acestora. Şi de această dată ne-a fost confirmat faptul că lucrurile de la suprafaţă nu sunt întocmai cele reale.

Să aşteptăm din nou impuneri din partea U.E?

vineri, 4 iulie 2008

Copiii si animalele,o atractie dovedita stiintific

Copiii şi animalele - o atracţie dovedită ştiinţific

Publicat in EcoMagazin 19.Iunie.2008

Psiholog cu peste 30 de ani de experienţă,profesor universitar şi fost director al Inserm (Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetare Medicală din Franţa), Hubert Montagner a studiat în principal modalităţile de comunicare a copilului cu lumea înconjurătoare.

Una dintre direcţiile de cercetare a fost comunicarea dintre om şi animalele de companie precum şi efectele psihologice ale acestei relaţii.S-a observat că un copil poate comunica nu numai prin contact direct cu animalele dar şi prin miros, simturi şi ritmul întregii sale fiinţe.Se pare că această înclinaţie este înnăscută la copil.

Primele rezultate ale cercetării întreprinse par să arate că în general un copil prezintă mai multe comportamente de mângâiere atunci cand se adresează unei femele, mai ales când aceasta este mai în vârsta şi de talie mai mică. Vârsta copilului este o variabilă importantă pentru natura comunicării între acesta şi câinele său. Astfel, între 2 şi 3 ani copilul prezintă mai mult comportamente de luptă cu câinele; între 3 şi 4 ani emite mai multe comportamente de liniştire iar între 4 şi 5 ani există mai multe interacţiuni mediate de un obiect (de exemplu, jocul de aruncare a unei mingi). Pentru Montagner “perioada de la 3 ani în sus e resimţită,în dezvoltarea copilului, ca o epocă în care acesta este foarte sensibil la comportamentul familiei sale. In acest moment suntem convinşi că un câine poate contribui la regresul comportamentelor agresive şi de izolare. Este anul “ritualizarii luminoase”. Fiecare privire,fiecare postură,fiecare gest,fiecare cuvânt apar ca tot atatea semnale receptate de câine.”

Raporturile între copil şi câine se bazează pe sistemul de comunicare neverbal. Cele două fiinţe au capacitatea de a se înţelege fără a-şi vorbi şi aceasta relaţie este cu atât mai intensă cu cât este vehiculată de “unelte” pe care adultul le-a şters din registrul său. Gesturile, postura, modul de a ţine capul, faţa, permit cu certitudine animalului să înţeleagă starea emoţională a copilului.La rândul sau acesta va investiga fără încetare reacţia companionului său. Montagner ne-a arătat că în secvenţele actelor pe care copilul le realizează în cursul unei tentative de solicitare ,o postură apare ca fiind foarte eficientă pentru a declanşa un schimb postural,gestual ,verbal şi de oferire a unui obiect.Este vorba de înclinarea capului pe umăr şi uneori a trunchiului, acompaniată sau nu de elemente posturale, gesturi şi mimică.

Una dintre cele mai mari probleme sociale ale umanităţii […] rămâne dificultatea indivizilor de a se înţelege.Comunicarea este adesea considerată sub aspectul verbal,uitându-se că există alte modalităţi,mai ales gestuale. În domeniul afectivităţii inhibiţia reduce şi sărăceşte vocabularul. Animalul permite o exprimare mai largă pentru că se situează dincolo de inhibiţiile sociale: astfel, un copil în aparenţă incapabil de afecţiune debordează de tandreţe cu câinele şi îşi manifestă afecţiunea prin cuvinte, mângâieri şi îmbrăţişări. Copilul şi câinele reuşesc să comunice perfect, copilul decodând fără probleme semnalele animalului (mimică, lătrat, postură, priviri elocvente) şi invers. Copilul fără confidenţi poate ţine la urechea companionului său lungi monologuri şi animalul resimte adesea tristeţea sau bucuria copilului şi reuşeşte să se adapteze perfect.

Montagner şi echipa sa (J.-C.Filatre şi J.-L.Milot) lucrează în prezent asupra desenelor copiilor şcolari din grupa pregătitoare şi din clasele a treia şi a patra, desene în care apar şi animale familiare copilului. În cursul celei de a cincea Conferinţe Internaţionale asupra relaţiilor între oameni şi animale (Montréal,1992) Montagner a explicat cum a explorat aceste desene în funcţie de moment, vârsta şi sexul copilului, clasă, nivel şcolar, mediu socio-cultural şi faptul că familia deţine sau nu un animal.

“Reprezentările picturale ale elevilor ar putea aduce informaţii originale asupra genezei şi fluctuaţiilor reprezentărilor mentale ale copiilor în raport cu factori de dezvoltare, evenimente familiale,succese sau eşecuri şcolare.Aceasta în funcţie de locul pe care animalul îl ocupă în interesul spontan,curiozitate,afectivitate,emoţii,imaginar şi univers fantasmatic al copiilor.”

sursa: www.doctissimo.fr

Articol printat de pe EcoMagazin http://www.ecomagazin.ro

http://www.ecomagazin.ro/copiii-si-animalele-o-atractie-dovedita-stiintific/

marți, 1 iulie 2008

Caine omorit in chinuri

http://www.obiectivbr.ro/index.php?pagina=single&id=0000020710
&domeniu=Local
Ciine omorit in chinuri

* doi barbati au incendiat tubul de azbociment in care se adapostise patrupedul * amindoi sint cercetati penal, pentru cruzime fata de animale

Autor: Florentin COMAN

Brailenilor Vasile B. si Marian C. li s-a intocmit dosar de cercetare penala, pentru cruzime fata de animale, dupa ce au ucis un ciine incendiind tubul de azbociment in care se afla acesta. Atrocitatea s-a consumat in seara zilei de duminica, 29 iunie, la ora 18.30. Cei doi au dat foc unor deseuri menajere aflate in tubul de azbociment cu diametru de 50 cm. Din primele cercetari efectuate de politisti reiese ca barbatii n-ar fi observat ca in interior se afla un ciine. Unii martori sustin, insa, ca acestia au procedat deliberat la uciderea animalului. De altfel, un barbat oripilat de scena la care a asistat a anuntat imediat Politia.

duminică, 29 iunie 2008

Cainii,doctori excelenti in bolile psihice

http://www.adevarul.ro/articole/cainii-doctori-excelenti-in-
bolile-psihice/353341
Câinii, doctori excelenţi în bolile psihice
de Mihaela Pavnutescu , 2008-05-29

Persoanele care suferă din cauza sedentarismului se vindecă plimbându-se alături de câini

Animalele pot deveni veritabili terapeuţi pentru stăpânii care fac efortul de a le îngriji

Doctorii din Londra recomandă pacienţilor să se trateze adoptând un câine. Bolnavii primesc de la stat câte 1.000 de lire dacă iau în grijă un animal de casă.

„Animalele de casă înlocuiesc medicamentele" este numele unui proiect-pilot lansat de curând de spitalele londoneze.

Pacienţii unor clinici londoneze pot primi, fiecare, câte o mie de lire sterline, dacă decid să-şi cumpere animale de companie. Britanicii, cunoscuţi pentru meticulozitatea lor, au ajuns la concluzia că e mai rentabil să cheltuiască bani pentru îngrijirea animalelor de casă, decât să-i aloce pentru zile de spitalizare. Această hotărâre a venit la recomandarea a numeroşi cercetători care spun că animalele îi ajută pe depresivi, diabetici sau obezi.

Ţinând cont de simpatia spontană pe care numeroase persoane o simt faţă de animale, prezenţa acestora este considerată un factor important de reducere a stresului şi de mobilizare psihică şi fizică. În zooterapie, favorit este câinele, datorită naturii sale docile şi a uşurinţei cu care poate fi dresat.

Cercetătorii susţin că acest animal, atunci când este mângâiat, determină scăderea tensiunii arteriale, iar persoanele care au câini suferă mai puţine intervenţii medicale sau boli determinate de stres.

SIDA şi cancerul, tratate de căţei

Într-un studiu făcut la un spital din New York, s-a descoperit că pacienţii bolnavi de inimă care aveau animale de companie erau mai veseli şi aveau o speranţă de viaţă mai ridicată decât cei care nu aveau în îngrijire niciun animal. Zooterapia este luată în serios în multe ţări din lume.

Există câini care sunt antrenaţi să aibă grijă de o persoană fără vedere sau câini care ţin companie oamenilor cu tulburări serioase ale sistemului nervos. În ultima vreme, căţeii au câştigat şi atenţia bolnavilor de SIDA sau cancer. În acest fel, chiar bolnavii incurabil pot opta pentru îngrijirea unui animal, fapt care îi determină să uite, din când în când, de problemele grave de sănătate pe care le au.

E celebru cazul unei femei în vârstă din California, care se afla în comă pe masa de operaţie, şi s-a trezit în momentul în care a intrat întâmplător un câine ciobănesc. Acesta s-a apropiat de pacientă, i-a lins mâna şi, spre uimirea personalului medical, pulsul femeii a început să revină la normal, moment în care operaţia a putut fi continuată.

Tensiunea arterială prea mare scade privind peştii din acvariu

Delfinii ajută copiii care suferă de autism să fie mai deschişi şi să-şi dezvolte abilităţi de socializare;

Peştii dintr-un acvariu, dacă sunt priviţi de persoanele care au tensiune arterială ridicată, contribuie la scăderea acesteia - cel puţin temporar;

Animalele de companie aduse într-un sanatoriu îmbunătăţesc relaţiile dintre bolnavi şi cadrele medicale;
Pisicile pot înlătura cu succes anxietatea, prin simplul fapt că sunt jucăuşe şi capabile să ofere foarte multă afecţiune persoanelor care au grijă de ele.

joi, 8 mai 2008

Omul,prietenul cainelui salvator Amigo

Campanie - Eroi printre noi - 2008 Specialişti O echipă sudată

Omul, prietenul câinelui salvator Amigo
de Daniel BEFU | 08 MAI 2008

Un timişorean, specialist în dresajul câinilor de salvare, a participat ca voluntar la zeci de operaţiuni de salvare şi găsire de cadavre. El spune că 70% din succesul operaţiunii revine câinelui

Lupoaica sa, Bella, urmaşă a lui Amigo, este dresată să adulmece urmele oamenilor dispăruţi şi e certificată ca animal de terapie pentru persoanele cu autism sau dizabilităţi fizice

2 foto 1 video

De fiecare dată când vede la televizor vreun caz de dispariţie, se frământă în aşteptarea telefonului care-i cere să-şi aducă ciobănescul german, expert în salvarea de vieţi. După ce a lucrat ani buni ca specialist în dresaj canin la Poliţia Timiş, Eugen Szenasi (57 ani) s-a făcut detectiv particular, adulmecând urmele infidelităţii la neveste de barosani. Însă adrenalina misiunilor în care trebuie să facă desfăşurător cu anturajul prezent la petrecerile copiilor de VIP-uri de pe Bega îl satisface doar parţial, aşa că în timpul liber face ce ştie dintotdeauna: „Caut oameni dispăruţi, ca voluntar în cadrul Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Salvo din Timişoara”.


În 2005, când cu inundaţiile din Timiş care au acoperit vetre întregi de sate, Eugen Szenasi s-a uitat în ochii căţelului lui, Amigo, şi i-a explicat cât se poate de serios: „Acum va trebui să te concentrezi şi să adulmeci cât mai bine orice urmă de viaţă. Mă auzi?”. Ciobănescul german şi-a ciulit urechile, semn că a recepţionat. Omul şi câinele lui au fost luaţi cu maşina de intervenţii din faţa blocului şi lăsaţi într-o Veneţie plină de muşte şi ţânţari: „Era la Foeni. Am fost chemaţi sa ajutăm la evacuarea oamenilor sinistraţi şi la salvarea animalelor. Mergeam cu barca cu motor şi aveam şi câinele cu noi. Peste tot pluteau cadavre de animale şi câte o găină sau vreun pisoi mai norocos navigau cocoţaţi pe câte-o bucată de lemn. La un moment dat, Amigo a început să se agite, dându-ne de înţeles că într-o casă dărăpănată din apropiere, aflată trei sferturi sub apă, se petrece ceva.


Am intrat şi înăuntru am găsit un om invalid, care plutea cu tot cu pat prin casă. De-abia respira. L-am luat, ne-am îndepartat vreo treizeci de metri şi deodată casa s-a prăbuşit. Chirpiciul se înmuiase şi pereţii au cedat. Dacă mai întârziam 10 minute, omul murea strivit“. Despre cel salvat, căutătorul nu ştie nimic: „Este un domn în vârstă, nu m-am mai întâlnit cu dânsul de atunci. Nici nu ştiu cum îl cheamă. Nu l-am întrebat, că îi duceam pe toţi la primărie şi acolo se făcea identificarea oamenilor”. Eugen Szenasi e prezent peste tot unde se întâmplă calamităţi, fie că e vorba de râuri care ies din matcă, avalanşe, alunecări de teren ori familii necăjite cărora le-a fugit de acasă cineva drag.

Rezultate negre

Din păcate, uneori rezultatul căutării e sfâşietor: „Odată, am fost chemaţi la Satu Mare, de un om al carui frate dispăruse de două săptămâni. Am ajuns pe la amiază. Am mers cu câinele prin casă şi i-am dat să miroasă pijamaua pe care a purtat-o ultima oară cel dispărut. Apoi am pornit căutarea încercând să-i aflăm urma. Amigo ne-a purtat pe lângă şinele de cale ferată. S-a întunecat şi a trebuit să ne dăm bătuţi. Ne-am întors la hotel şi a doua zi am reluat căutarea din punctul în care ne oprisem.

După două ore de căutări, câinele ne-a dus sub un pod, unde l-am găsit pe omul nostru. Era cu capul spart şi fără pantofi în picioare. Fusese tâlhărit şi era mort de două săptămâni“. În cazurile în care poliţia nu reuşeşte să dea de urma dispăruţilor, deşi n-o spun cu glas tare, oamenii înţeleg că s-a lăsat cu moarte de om şi sunt dispuşi să-i plătească „căutătorului” oricât, numai să li se găsească cei dragi ca să-i poată îngropa creştineşte, însă nu a pus niciodată mâna pe vre-un ban.

Eugen Szenasi şi câinele său au ieşit în 2003 pe primul loc la o întrecere a „căutătorilor de oameni” cu participare internaţională, organizată de carabinierii italieni în Alpi, la castelul Ceconi. Acolo au fost puşi faţă în faţă cu echipaje de căutare din Slovenia, Italia, Ungaria, Austria, România, Cehia şi Germania: „Fiecare echipă avea de găsit o victimă virtuală, ascunsă pe versanţi, în interval de două ore. Îmi amintesc că am stricat tot farmecul concursului pentru ceilalţi căutători, când, după numai 12 minute, Amigo găsise deja victima”.

„Operaţiunea Pitbull”

Acum cinci ani, Eugen Szenasi a luat parte la o operaţiune mai specială. O familie care avea un pitbull a fost atacată în apartament de propriul câine. Vecinii au auzit urletele, au chemat imediat poliţia şi salvarea, să-i scape şi să îi ducă la spital. Cum nimeni nu avea curajul să prindă pitbull-ul blocat în apartament, a fost chemat Szenasi: „Împreună cu un băiat priceput de la hingheri am urcat pe scara maşinii de pompieri până la etajul şase.

Pereţii erau plini de urme de sânge. Mi-a fost un pic teamă, însă aveam mâneca de protecţie. Eu am fost momeala. În clipa în care pitbull-ul a sărit la gâtul meu, i-am băgat manşonul în faţă, iar hingherul a avut grijă să-i treacă laţul prin jurul gâtului. Câinele era aşa de înrăit că a rămas cu fălcile încleştate de mâneca de protecţie şi n-a mai vrut să-i dea drumul. Pitbull-ul nu avea nici o vină. E normal că, atunci când dresezi un animal să devină killer, furia adunată în pachetul ăla de muşchi şi de fălci răbufneşte şi atunci nimiceşte totul în cale“.

„Cinstea s-a întruchipat în câine”

Când îl numim erou, Eugen Szenasi se zbârleşte la noi: „Am impresia că animalul face mai mult ca omul, că datorită simţului lui ajungem la rezultat scontat. Om avea noi miros, dar nu aşa de dezvoltat ca animalul. Cred că aproape 70% din rezultat aparţine câinelui, indiferent în ce misiune ar fi”. Din cauza credulităţii, în relaţia cu oamenii s-a mai fript uneori, sentiment pe care nu l-a trăit niciodată în zecile de ani de când face echipă cu câinele: „Este o vorba care zice aşa: «Cinstea care nu s-a putut întruchipa în om s-a întruchipat în câine». Un om te mai trădează, însă câinele e în stare şi de sacrificiul suprem pentru stăpânul lui“.

Căutătorul nu face distincţie între semenii lui şi câini: „Sufletul animalului e acelaşi. Toţi au dreptul la viaţă şi sunt gata să intervin oricând, fie că-i animal, fie om. Acum un an am fost sesizat să mă deplasez la Metro, să salvez un căţel picat într-un rezervor uriaş îngropat în pământ, din care se trage apă în caz de incendiu. Cu stupoare am descoperit că puiul de câine fusese aruncat şi peste acel rezervor era pus un capac. Am văzut un căţeluş extenuat şi îngheţat, care stătea cu picioruşele din faţă agăţat de borna unde se citesc cotele de lichid din rezervor.

De-abia mai schelălăia, dar sunetele rezonau sinistru în rezervorul ăla de metal. M-am legat cu hamul de protecţie, m-am lăsat cu coarda în jos şi l-am luat. N-a opus nici o rezistenţă şi când l-am scos afară, l-a luat agentul de pază de la Metro şi a zis că va fi căţelul lui de suflet”. Acum câteva luni Amigo a murit de cancer de pancreas, însă Eugen Szenasi i-a găsit înlocuitor, pe jucăuşa lupoaică Bella, pe care a dresat-o să găsească oameni dispăruţi, certificând-o şi ca animal de terapie pentru persoanele cu autism sau dizabilităţi fizice.

duminică, 27 aprilie 2008

FRPCA la Focsani

http://www.ziaruldevrancea.ro/index.php?articol=19192
Protectia Animalelor, la intilnire cu aspirantii la Primarie
De, Doina Ganea | 25.04.2008 ( Afisari: 107)

Federatia Româna pentru Protectia si Controlul Animalelor a anuntat ca va actiona în instanta institutia condusa de veterinarul Ionel Duta, careia îi cere interzicerea activitatii padocului de la Golesti u presedintele Mircea Serbanoiu a refuzat sa arate cu degetul si catre administratorul adapostului, respectiv Primaria Focsani

Presedintele Federatiei Române pentru Protectia si Controlul Animalelor (FRPCA), Mircea Serbanoiu, a fost ieri la Focsani ca urmare a informatiilor aparute in presa legate de relele tratamente aplicate ciinilor de la padocul Primariei Focsani. Mircea Serbanoiu i-a invitat la discutii pe candidatii partidelor politice la Primaria Focsani. Din cei 10 candidati au fost prezenti însa numai Alin Trasculescu, candidatul PD-L, si Romeo Paul Postelnicu de la PNL. Primarul in functie, Decebal Bacinschi, a ignorat invitatia desi prezenta sa ar fi oferit citeva raspunsuri concrete celor prezenti. Nici dupa intilnire, reporterii nostri nu au reusit sa obtina o declaratie privitoare la absenta sa, deoarece Decebal Bacinschi nu a mai putut fi contactat. Pina la urma discutiile legate de problema maidanezilor au alunecat intr-o disputa politica intre cei doi aspiranti la fotoliul de edil sef. Mircea Serbanoiu a sustinut actionarea ilegala în cazul ciinilor suspecti de rabie. In opinia sa, principalii vinovati ar fi directorul DSVSA, Ionel Duta, si prefectul Dragos Mircea, care sint factorii morali, “pentru ca au pus pusca în mina reprezentantilor celorlalte institutii care au actionat pentru uciderea ciinilor suspecti de rabie”. In cadrul intilnirii s-a discutat si despre noua legislatie privind protectia animalelor, care promoveaza sterilizarea. „Daca nu va fi pusa în practica aceasta legislatie vor mai trece 300 de ani pina cind nu vom mai avea ciini pe strada”, a sustinut presedintele FRPCA. Referindu-se insa la raspunderea administratiei locale cu privire la gestionarea ciinilor fara stapin de la padoc, Serbanoiu l-a scos basma curata pe primar. “Eu cred ca padocul se afla in administrarea Consiliului Local si nu a primarului. Nu am dovezi ca primarul a dat ordin sa fie eutanasiati ciinii la padoc si nici nu stiu in ce imprejurari au murit acele animale. Eu cred ca DSVSA este institutia vinovata pentru ca a lasat sa functioneze acest padoc fara autorizatie si care nu respecta nici o regula”, a declarat Mircea Serbanoiu. Acesta a spus ca in jurul padocului de la Golesti s-a ridicat un gard de metal care ascunde ce se intimpla acolo, ca animale sint hranite necorespunzator si ca nu se justifica prezenta gardienilor pentru ca nu au ce sa pazeasca.

Postelnicu si Trasculescu, prima confruntare

Cei doi contracandidati prezenti la intilnirea cu reprezentantii FRPCA si-au aruncat citeva cuvinte mai taioase legate de solutiile propuse pentru protejarea animalelor abandonate. Liberalul Romeo Paul Postelnicu a fost de parere ca vinovata de situatia ciinilor vagabonzi din Focsani ar fi proasta colaborare a administratiei cu institutiile, cetatenii si cu ONG-urile. Postelnicu mai crede ca s-ar impune si un cadru juridic prin care autoritatile din preajma municipiului sa fie obligate sa colaboreze într-un parteneriat pe proiecte mari. Ideea candidatului liberal a fost ca trebuie sa existe o strinsa colaborare intre Primarie si ONG pentru gestionarea corespunzatoare a ciinilor. In general, proiectul pare a fi sustinut si de candidatul PD-L, Alin Trasculescu, numai ca acesta doreste o consultare cu cetatenii. “Fiecare varianta are avantaje si dezavantaje. Exista studii de specialitate care spun ca punerea in libertate a ciinilor sterilizati ar duce in citiva ani la stingerea problemei. Altfel, daca teritoriul ramine liber, ciinii din vecinatate il ocupa rapid. Pe de alta parte, oamenii s-ar putea pronunta pentru adapostirea permanenta a ciinilor fara stapin, cu toate costurile pe care le implica acest lucru. Ar fi o solutie civilizata, chiar daca ea implica niste costuri suplimentare. Ca si democratia, civilizatia costa", a declarat democrat-liberalul Alin Trasculescu. (Doina GANEA)

Feriti-va copiii de hingheri! Cainii fara stapan sunt batuti

Feriti-va copiii de hingheri! Cainii fara stapan sunt batuti cu cruzime !

ROMANIA PE DRUMUL CONSTRUIRII "CAPITALISMULUI" ?
sau IN ROMANIA CAINII SE NASC PENTRU A FI UCISI,
dar nu oricum ci cu cat mai multa bestialitate.

Iata ce inseamna de fapt eutanasia invocata de autoritati si ceruta cu vehementa de cei care nu fac nici macar efortul de a afla adevarul despre interesele acestora de a mentine situatia existenta.
Iata unde duc minciuna, hotia si nu in ultimul rand INDIFERENTA celor ce ar putea schimba aceasta situatie doar dintr-un condei si cu toate acestea n-o fac.

DE CE STIMATI DEPUTATI AI ROMANIEI TOLERATI ATATA CRUZIME?

CE VA IMPIEDICA SA VOTATI CAT MAI REPEDE PROPUNEREA LEGISLATIVA A SEN. MARIUS MARINESCU, SINGURA CAPABILA SA PUNA CAPAT ISTERIEI CREATA SI INTRETINUTA DE AUTORITATI PRIN CEL MAI STUPID PROGRAM DE EXTERMINARE A CAINILOR FARA STAPAN SI SUSTINUTA, PROBABIL DIN LIPSA DE INFORMARE, DE O PARTE A MASS MEDIEI ?

SUNTETI MULTUMITI DE REZULTATUL INDIFERENTEI DUMNEAVOASTRA?

SAU ESTE CUMVA VESNICA POLITICA DE DEZBINARE A ROMANILOR PREZENTA IN MOD SPECIAL IN PERIOADA CAMPANIILOR ELECTORALE PENTRU A ASCUNDE DE FAPT PROBLEMELE MULT MAI GRAVE ALE ROMANIEI ?

CAT MAI PUTETI RABDA ?
SI PENTRU CE ?

Feriti-va copiii de hingheri! Cainii fara stapan sunt batuti cu cruzime ! Imprimare E-mail

Scris de Patricia RADU
Miercuri, 23 Aprilie 2008
"Grupuri de copii au facut zid viu in jurul cainilor, iar hingherii au tras cu tranchilizante printre copii", se arata intr-o scrisoare semnata de opt persoane
Image Luni, in numele Federatiei Romane pentru Protectia si Controlul Animalelor, asociatia "Binecuvantati Natura!" a depus la Inspectoratul de Politie Judetean o noua plangere. Aceasta ar fi a patra sesizare primita de politisti de la inceputul anului pe tema nerespectarii drepturilor animalelor. Sesizarea contine sase marturii scrise, una dintre ele semnata de opt persoane, potrivit carora angajatii Servicii Publice SA chinuie cainii fara stapan, ii tranchilizeaza pe cei aflati in curtile locuintelor particulare si cer bani de la diverse persoane pentru a le aduce patrupedele inapoi.
O actiune scapata de sub control
"Animalele sunt batute cu cruzime pana nu mai misca... Sunt trase cate pana la patru sageti pentru un caine... Hingherii tarasc animalele mai mari de picioare", scrie Maria Anton. "Hingherii au intrat in curti particulare pentru a lua caini ingrijiti de oameni. Nicu Nedelcu cere bani pentru cainii pe care i-au luat si promit ca ii aduc inapoi. Banii se impart intre membrii echipajului", scrie Cristian Paul Lipianu.
"Cand ne-am uitat in spate, la gardian si la tigan, acestia tocmai se apropiasera de caine si au inceput sa il stranga de gat, incercand sa il omoare. Taraiau cainele, tragandu-l de picioarele din spate. Toti cei aflati langa duba l-au luat si l-au trantit langa custile aflate in interiorul dubei unde l-au lovit de cateva ori cu picioarele. In zona erau trei fetite cam de 8-9 ani care au inceput sa planga si au incercat sa se duca la catel", scrie Iulian Dumitriu.
"Un individ care detinea o pusca cu tranchilizante cu toate ca are probleme cu vederea deoarece poarta dioptrii foarte generoase... In acel moment, grupuri de copii au facut zid viu in jurul cainilor si s-a tras printre copii, fara scrupule", scriu Tonica Lungulescu, Doina Zidaru, Nicolaie Vasile, Vasilica si Maria Tofan, Grigore Dubovschi, Bianca Jitca si Mihaela Calin.
In marturiile scrise apare numele Nicu Nedelcu, el fiind cel care cere bani pentru a aduce inapoi cainii luati de pe strazi. si se mentioneaza de asemenea duba cu numarul de inmatriculare TL.02.ZRT.
La adapost, si politistii comunitari plang
Image "Tot ce se intampla in momentul de fata in oras e o mascarada. De la rabia pornita de la dl Avram, trecuta pe la dl Hogea si pe la dl Jipa, s-a ajuns la terorizarea cetatenilor, se iau caini de rasa iar apoi hingherii cer bani. Ei cer de la 50 la 120 de lei, dar lasa pretul si la 20 de lei, iar uneori se multumesc si cu 10 lei. Uneori aduc cainii inapoi, alteori nu, dar banii raman la ei.
Este o mascarada pentru ca, potrivit prevederilor legale, in cazul in care se constata extinderea rabiei, prefectul, nu primarul, poate decide sacrificarea cainilor si pisicilor din municipiu. Timp de patru ani, domnul primar nu a vazut cainii, iar acum, in apropierea alegerilor a descoperit brusc ca sunt foarte multi pe strazi.
Suntem de acord cu strangerea lor de pe strazi, este bine. Dar ei ar fi trebuit sa fie tinuti in adapost, nu eutanasiati. In adapost insa nu poti intra. Este inconjurat de politia comunitara. Am incercat acum doua saptamani, am stat acolo aproape trei ore, iar din adapost se auzeau urlete ingrozitoare. Eutanasierea e un cuvant nepotrivit pentru ceea ce se intampla acolo. Urletele cainilor nu cred ca sunt din aceasta cauza. Un tanar gardian ne-a spus ca de dimineata aude numai urlete de caini. Era tanar, impresionabil, ne-a spus ca nu mai poate si a inceput sa planga", a declarat Maria Mot, vicepresedintele asociatiei "Binecuvantati Natura!".

Si in Bucuresti se intampla acelasi lucru
scris de M. I., Miercuri 23, Aprilie 2008 ora: 18:12:12
Stimati cititori,

Va spun cu indignare si durere ca in Bucuresti avem parte de aceleasi "privelisti" sangeroase si periculoase!
Hingherii locali sunt asemenea unor draci cu sulita. Nu glumesc! Va jur! Au niste ciomege luni si groase cu care lovesc maidanezii in cap, spinare etc. unde nimeresc ( "nu conteaza") pana cand acestia nu mai misca! Mai nou, s-au inarmat cu "giulele" carnati otraviti.
In spatele blocului meu, centru, Unirea mai exact era o maidaneza blanda cu doi pui. Au venit hingherii si biata catea si-a aparat puii cum a putut mai bine, atat cat i-au permis propriile puteri. S-a pus in fata celor doi pui si a latrat hingherii sperand ca acestia vor ceda asemenea unor vecini care ii mai fugareau din cand in cand din teribilism.
Unul dintre ei a scos arma si au ciuruit cateaua pana ... imaginati-va. Nu am camera de filmat, i-as fi filmat. Cateaua s-a prabusit langa pui care au ramas nemiscati. Cateaua a fosat ridicata si "condusa" la dubita lor. Puii au fost luati de labutele din spate ( asemenea unor gaini) si impuscati in cap. Mi s-a facut rau. Am tipat pe geam cat am putut, tatal meu a coborat dupa ei, dar s-au facut nevazuti... Multi oameni din bloc au ramas socati de-a dreptul.
Cu ce au gresit bietele animale?

Sincer, nu stiu cat o sa ne mai indure Pamantul asta. Dumnezeu sa dea fiecaruia dupa sufletul si faptele lui! Amin!

sursa: www.acum.com. ro

Cu multa consideratie. Marilena Cristian.
Asociatia pt. protectia animalelor-Robi
www.4animals. ro. e-mail robi_mydog@yahoo. com
mob. 0740 035 400

miercuri, 16 aprilie 2008

Animalele de ferma

Aceasta e o scrisoarea care a fost trimisa asociatiei de protectie a animalelor de ferma din Danemarca si de asemeni unui jurnalist interesat de conditia romanilor ce muncesc in ferma.
"Sunt vegana de aproximativ 12 luni.Am venit in Danemarca pentru o specializare in domeniul agricol. In Romania am absolvit facultatea de Medicina Veterinara.Specializare din Danemarca consta in practica la ferme de porci,vaci sau nurci. In scoala ni s-a spus ca este interzis sa agresezi animalele sub orice fel si scopul nostru este sa le facem viata frumoasa pana in momentul abatorizarii.Dezamagita de ce imi oferea scoala ,si mai ales ca semnasem un contract, am acceptat sa imi fac practica intr-o ferma de porci. Numai ca lucrurile nu stau asa cum zicea scoala...Fermierul ne invata cum sa sarim cu cizmele pe cate o scroafa care avea o cadere de calciu in urma vreunei fatari, cum sa trantim purceii bolnavi cu capul de ciment pana le iesea creierii, cum se rateaza cate o impuscare in cap cu pistonul si apoi trebuie sa repeti procedura pana cand porcul murea si cate si mai cate. Atata violenta asupra animalelor nu am vazut niciodata. Animalele stau ingesuite in custi, isi mananca cozile ,se ataca, au rani grave la membre si coasta dataorita stationarii permanente intre gratii si pe pavaj de ciment si foarte des trebuia sa le administram cantitati mari de antibiotic. Detestam cel mai mult sa castrez purceii mici. Aceasta operatiune trebuia facuta cand purceii aveau intre 3-5 zile de la fatare.Pur si simplu mi se rupea sufletul...Urlau saracutii ca niste copii chinuiti si intr-un modul care imita plansul sacadat. Trebuia sa ma misc repede
si de multe ori,in graba mea si datorita faptului ca se zbateau de durere, le taiam piciorusele cu bisturiul.Si eu aveam taieturi la toate degetele. Cand plecam de la ferma dupa o zi din asta imi venea sa plec unde vad cu ochii.Scroafele bune mame erau tinute la reproductie chiar si cu rani grave la membre sau formatiuni tumorale la nivelul vulvei iar eu trebuie sa le ajut la parturitie.Inca un moment neplacut pentru ele; sa introduci bratul cat poti de mult in coarnele ei uterine sa scoti purceii vii sau morti si putreziti.In fermele inbtensive foarte multe scroafe fata pui morti sau putreziti si asta datorita modului de viata chinuit.Cand trebuia sa mut cate o scroafa o luam usor din boxa si mergeam frmos la spatele ei si o rugam sa se miste mai repede ca sa nu vina fermierul,iar daca ma vedea ca merg agale in spatele scroafei venea si ii impingea un sut in vulva si imi spunea ca nu este timp de pierdut si ca trebuie sa le arat animalelor ca eu sunt sefa. Dupa 3 saptamani de munca in acea ferma mi-am dat demisia. Ulterior am avut probleme cu scoala, am fost data afara din scoala dar macar acum pot dormi linistit noaptea. Ma intalnesc des cu fostii colegi de scoala care imi spun ca s-au dezumanizat, isi pierd des controlul si au ajuns sa ucida cate un porc din bataie doar datorita stresului si a mediului in care lucreaza. La vaci e la fel...bataie cu lopata,levier sau orice obiect contondent la indemana. Fermele de animale pentru blana au succes aici si sunt in crestere. Acestea se sacrifica prin gazare sau electrocutare,dupa o viata chinuita in custi sau baterii. In orice ferma animalele sunt agresate de catre fermier sau angajati. Aici
fructele ,legumele si cerelale sunt extraordinar de scumpe. E un lux sa fii vegetarian. Toate terenurile agricole sunt lucrate si folosite pentru hrana animalelor de ferma. Intr-adevar, carnea si produsele animale sunt ieftine, dar cu ce folos.De exemplu,in Norvegia,castravetii sunta ata de scumpi incat se vand la feliuta.Nu este gluma.Sper sa nu ajung ziua in care voi privi o leguma ca pe un produs de lux.

vineri, 14 martie 2008

Important!este nevoie de 1000 semnaturi

Important! Semnati petitia cu referire la sustinerea proiectul de modificare a OUG 155 (Lg.227) in forma pe care ne-o dorim, fara amendamentele ANSVSA. (care is oribile! ca ucid cainii mai mici decat 1 luna si animalele de talie mare gasite, - cititi textul pt detalii) http://www.thepetitionsite.com/1/romania-the-law-that-
bans-euthanasia-and-yet-euthanizes-the-strays
si dati mai departe! multumesc!

marți, 4 martie 2008

Printul Charles nu vrea "tortura la conserva"

http://www.agenda.ro/news/news/1845/nu-vrea-tortura-la-conserva.html
erva.html
Nu vrea "tortura la conserva"!

Printul Charles, primul in ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, risca sa starneasca mania francezilor, dupa ce a ordonat eliminarea din meniul regal a unei delicatese frantuzesti, foie gras, informeaza telegraph.co. uk..
Printul de Wales a ordonat tuturor maestrilor bucatari de la resedintele regale sa nu mai serveasca la masa acest fel de mancare. De asemenea, printul urmeaza sa decida daca va mai folosi serviciile unei companii de lactate, House of Cheese din Tetbury, Gloucestershire, furnizor regal, pentru ca a aflat ca aceasta vindea foie gras.
Delicatesa este descrisa drept "tortura la conserva" de catre asociatiile de protectie a drepturilor animalelor, pentru ca este produsa prin hranirea fortata a ratelor sau gastelor, pana cand ficatul acestora se mareste foarte mult.
Justin Kerswell, de la Vegetarians International Voice for Animals, care a dus campanii impotriva consumului de foie gras, a spus ca decizia a venit destul de tarziu, dar ca este binevenita. "Foie gras este vazut ca un fel de mancare foarte simandicos, iar mostenitorul tronului este, probabil, cea mai simandicoasa persoana din Marea Britanie, deci interdictia constituie o veste buna", a spus acesta.
Saptamana trecuta, unul din restaurantele de top din Marea Britanie, Midsummer House din Cambridge (doua stele in ghidul Michelin), a decis sa elimine din meniu foie gras, dupa ce a fost subiectul unei "inspaimantatoare" campanii de amenintari si vandalisme initiate de Animal Liberation Front.Restaurantul servea delicatesa inca de la deschidere, in urma cu 10 ani.
Nici un mare distribuitor cu amanuntul din Marea Britanie nu vinde foie gras, cu exceptia companiilor Selfridges si Harrods. Este interzisa producerea de foie gras in aceasta tara.

joi, 28 februarie 2008

Mesaje false catre iubitorii de animale din Braila

Pe 22 feb 2008 FRPCA (Federatia Romana pentru
Protectia si Controlul Animalelor) a prezentat in
cadrul unei conferinte de presa ilegalitatile din
colaborarea dintre primarie si ONG-ul APAM Horez:
Afacere de miliarde cu ciini comunitari
http://www.obiectivbr.ro/index.php?pagina=
citeste%20comentarii&id=0000017879
Primãria Brãila penal(izatã) de Protecþia Animalelor
http://www.arcasu.ro/Primaria_Braila_penal%28izata%29_de_
Protectia_Animalelor_id_1203612301.html

Urmare a intilnirii dintre dl Cibu si reprez. FRPCA,
la solicitarea primarului, Vier-Pfoten a trimis pe 21
feb. 2008 pentru a 3-a oara propunerea de sterilizare
– returnare gratuita ciinilor fara stapin, si in acest
moment asteptam inca decizia primariei.

In ultimile 2 zile, ziarele Arcasu si Obiectiv publica
un comunicat de presa din partea primarului care nu
face nici o precizare la Vier-Pfoten.
http://www.obiectivbr.ro/index.php?pagina=citeste%20comentarii&id=0000017982
“Intrebat daca in acest context va renunta la
serviciile lui Vasile Horez, primarul a declarat ca nu
o va face. "Pai nu renunt la Horez. Ce sa fac apoi cu
ciinii? Sa ii aduc la mine la birou? Sint unele
asociatii care doresc sa se ocupe si de capturarea
ciinilor, dar eu ma indoiesc ca vor fi in stare. Horez
are terenul ala care trebuie folosit, la fel si
investitiile facute acolo. Nu o sa fac unele noi doar
pentru ca unora nu le place de Horez".

Nu este clar la ce 'asociatii' a facut referire
primarul, daca informatia era adevarata ar fi trebuit
sa indice nume. Afirmatiile sint cel putin
tendentioase.
Miza continuarii colaborarii dintre actuala
administratie si APAM Horez o reprezinta banii care
vor fi incasati de acest ONG din taxele platite de noi
toti.
In 2007 APAM Horez a incasat de la bugetul public 3,5
mld lei vechi (peste 100.000 euro)

In 2008, bugetul votat de CLM la cap. ciini comunitari
este de 3,7 mld (peste 100.000 euro), beneficiarul
acestor fonduri urmind a fi: APAM Horez.

In 2008, colaborarea dintre primarie si APAM Horez se
fa face sub numele :sterilizarea’ ciinilor comunitari.
Ce se va intimpla cu acesti ciini ramine de vazut.
APAM Horez a sterilizat in 2007: 0 (zero) ciini.
‘euthanasia’ a mers mult mai bine: 5300 ciini - va
amintiti probabil campanile de otravire a ciinilor in
Braila.

In ultima perioada, dupa aparitia legii 9/2008,
medici locali si-au manifestat interesul pentru o
eventuala colaborare cu primaria pentru sterilizarea
ciinilor, contra-cost, insa de la primarie li s-a dat
de inteles ca la aceasta afacere are acces doar APAM
Horez.

De asemenea, se pregatesc alte abuzuri pentru
detinatorii de animale cu domiciliul la bloc: taxa pe
animal de companie (taxa ilegala).
http://www.ziaruldebraila.ro/index.php?page=articol&id=1949#

Va rog sa profitati de orice ocazie in cadrul
discutiilor televizate, etc in campania electorala
care va incepe curind si sa intrebati pe actualul
primar, viitor candidat la primarie:
- de ce prezinta lucrurile deformat si nu spune clar
ce solutie va aplica, cu cine, pentru ca legea 9/2008
interzice euthanasia animalelor. in 2004 primarul
facea aceleasi promisiuni neonorate vreodata.
- de ce in aceste zile viceprimarul Tilea promite la
posturile TV locale ca va aplica 'legea veche'
(euthanasia ciinilor)?
- de ce primarul prefera pe APAM Horez (hingherii) lui
Vier-Pfoten – propunere care ar fi degrevat primaria
de cheltuieli iar profesionalismul medicilor VP ar fi
fost o garantie ca lucrurile merg bine?
Va rog sa informati toti iubitorii de animale: se
pregateste o noua capcana, mesajul 'pacifist' al
primarului este doar in scopul cistigarii voturilor
noastre. De ciini urmind sa se ocupe tot hingherul
Horez … sa dea Dumnezeu sa nu avem dreptate.

Comunicatul primarului mai spune insa un lucru:
voturile noastre sint importante, imaginea sifonata
trebuie 'restaurata' urgent! Reflectati la asta, si
daca de la un primar 'iubitor de animale' am luat
tzeapa, votati pe viitor macar un primar iubitor de
lege!

marți, 12 februarie 2008

Sesizare ptr.DSVSA si Pol.Topoloveni

Daca ai aflat de uciderea prin otravire a cainilor si pisicilor de la Topoloveni - http://www.animalutze.com/forum/viewtopic.php?p=11-1346#111346 - si doresti ca vinovatul sa fie prins si pedepsit conform legii, arata-ti interesul pentru rezolvarea acestui caz trimitand o SESIZARE catre DSVSA Arges si Sectia de Politie Topoloveni. Iti oferim un model alcatuit de userii forumului Animalutze.COM - http://www.animalutze.com/editorial.php?IDeditoria- l=39 - pe care il poti copia si completa cu datele tale in orice program de editare text (Word, OpenOffice etc). Cere ca legea sa fie respectata si vinovatii pedepsiti!

miercuri, 6 februarie 2008

Cainii si pisicile au dreptul sa-si arunce stapinii dupa gratii

http://www.adevarul.ro/articole/cainii-si-pisicile-au-dreptul-sa-si-arunce-stapanii-dupa-gratii/340344
Câinii şi pisicile au dreptul să-şi arunce stăpânii după gratii
de Mihaela Pavnutescu

Legislaţia privind protecţia animalelor este din ce în ce mai dură cu stăpânii care îşi abandonează animalele. Ei riscă amenzi usturătoare şi chiar condamnarea la închisoare.

Anual, milioane de câini şi pisici de rasă sunt torturaţi, ucişi şi apoi mâncaţi, în Asia. Pretextul? Consumul cărnii acestor vieţuitoare, considerate, de altfel, animale de companie, aduce mari beneficii sănătăţii omului! Pentru asiatici, torturarea îndelungată a acestor vietăţi, înainte de a fi ucise, presupune un adevărat ritual. Ei consideră că adrenalina pe care o secretă animalul aflat în spasmele morţii frăgezeşte carnea sau îi conferă acesteia calităţi afrodiziace.

Întreceri între câini dresaţi de stăpânii lor să se ucidă între ei, magazine în care stau pe raft pisoi în vârstă de numai câteva săptămâni, târguri de animale, aşa-zise de rasă, în care zac chinuite şi înghesuite în portbagaj tot felul de suflete menite să facă deliciul cine ştie cărui viitor stăpân, toate acestea constituie doar câteva imagini din viaţa necuvântătoarelor denumite generic animale de companie.

Aceste suflete au, de multe ori, şi o soartă bună, atunci când nimeresc în casa vreunui om singur sau bun la suflet, dar, uneori, ceea ce se întâmplă cu ele depăşeşte chiar şi imaginaţia cea mai bogată. Asiaticii le cresc şi le mănâncă, deseori sunt abandonate după ce au fost obişnuite să trăiască în casă, alteori, pisicile sunt jupuite pentru blana lor, iar câinii sunt dopaţi şi puşi să se lupte noaptea pe maidan.

O societate nu este civilizată sau evoluată dacă nu respectă animalele şi dacă nu se îngrijeşte de nevoile şi suferinţele lor. Animalul de companie este protejat de lege şi este reprezentat prin stăpânul său, care este obligat să-i asigure condiţii de trai compatibile cu nevoile biologice ale rasei. Dacă acest lucru nu se întâmplă, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări, stăpânul animalului este pasibil de pedeapsă.


Amezi usturătoare în California


În fiecare vară pot fi văzuţi închişi în maşină, cu limba scoasă de căldură, căţei sau pisoi care-şi aşteaptă cu disperare stăpânii plecaţi la cumpărături sau aiurea. Niciun geam nu este deschis, iar la peste 40 de grade Celsius, afară, într-un automobil fără aer condiţionat este mai rău decât în saună. Guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, a dat o lege, în statul său, în anul 2006, prin care îi pedepeşte sever pe cei care îşi lasă animalele de companie în maşină, în condiţii extreme de căldură.

Amenda porneşte de la 100 la 20.000 de dolari, iar pentru recidivişti, adică pentru cei care sunt prinşi în flagrant pentru a cincea oară consecutiv, pedeapsa presupune cel puţin şase luni de închisoare. „În fiecare an, numeroşi câini mor după ce au fost închişi în automobile ore-n şir, în timp ce proprietarii lor merg la serviciu, îşi fac cumpărăturile sau se plimbă. Această lege va proteja animalele de inconştienţa stăpânilor care le abandonează în condiţii insuportabile de căldură", a spus guvernatorul californian în momentul în care a dat această lege.


Noua lege românească pentru protecţia animalelor


Şi românii s-au gândit de curând că animalele nu sunt un obiect oarecare, ce poate fi folosit şi, apoi, aruncat. Astfel, preşedintele Băsescu, fostul primar al Capitalei care a dispus cu câţiva ani în urmă eutanasierea a mii de câini vagabonzi, a semnat o modificare a Legii nr. 205 din 2004 privind protecţia animalelor, modificare ce defineşte pentru prima oară termenii de „rele tratamente" şi „cruzime" asupra animalelor.
Conform legii, aceste „rele tratamente" reprezintă „comportamentul brutal, supunerea animalelor la eforturi inutile, precum şi neasigurarea condiţiilor de trai conform nevoilor etologice, speciei, rasei, sexului şi anume: un adăpost corespunzător, hrană şi apă suficiente, posibilitatea de mişcare, îngrijire, atenţie şi asistenţă medicală".
Această lege aduce noutăţi în ceea ce priveşte, în special, soarta animalelor de companie. Este considerată cruzime şi pedepsită ca atare despărţirea puilor de mama lor până la vârsta de minimum opt săptămâni. Stăpânii nu vor mai avea voie să apeleze la intervenţii chirurgicale pentru a modifica aspectul animalelor pe care le-au luat în grijă. Căţeii şi pisicuţele nu vor mai putea fi aduşi la vestitele expoziţii sau folosiţi în spectacole dacă acest lucru le poate provoca suferinţe fizice sau psihice.


Câinii şi pisicile, în topul animalelor

În ţările dezvoltate, numărul animalelor de companie este în continuă creştere. În Franţa, de exemplu, statisticile arată că, în urmă cu câţiva ani, la 60 milioane de locuitori se aflau 47 milioane de animale de companie. Câinii şi pisicile formau grosul contingentului. Anul trecut, în România, conform unui studiu de piaţă specializat, în 40 la sută din totalul gospodăriilor urbane exista cel puţin un animal de companie. Preferaţi rămân câinii în 77 la sută din gospodăriile care deţin animale de companie şi pisicile - în 40 la sută din gospodării. În 23 la sută din cazuri este vorba adespre adopţii.

Pentru mulţi dintre proprietari, alegerea unei „jucării vii" este făcută la întâmplare. În momentul în care o persoană se decide să adopte un animal nu este supusă niciunui angajament sau constrângeri de natură juridică.

Mulţi dintre cumpărători sunt impresionaţi de faptul că puii pe care îi cumpără sunt drăgălaşi şi jucăuşi. Puţini dintre ei se gândesc că timpul va schimba fizionomia animalului achiziţionat şi că acesta poate trăi chiar peste 15 ani.În tot acest timp, responsabilitatea vieţii şi întreţinerii pisicii sau căţelului ar trebui să cadă, în mod normal, în sarcina proprietarului. Dar, de multe ori, acesta se plictiseşte repede de companionul său, îl revinde ori îl abandonează.

Trafic cu pisoi şi căţei

Traficul cu animale de companie este unul dintre fenomenele îngrijorătoare, destul de des întâlnite. În perioada anilor 2000, peste 100.000 de căţeluşi erau importaţi ilegal, în fiecare an, din Europa de Est şi aduşi în Franţa, unde erau ţinuţi în condiţii mai mult decât improprii. Cel mai adesea, pui de numai câteva zile erau smulşi de lângă mamele lor, transformate în maşini de reproducere. Erau transportaţi pe distanţe de mii de kilometri în cuşti, suferind de foame şi de sete.

Mulţi dintre ei mureau sau ajungeau la destinaţie într-o stare deplorabilă. Veneau de multe ori din locuri în care existau epidemii şi erau ţinuţi în carantină. Cel puţin patru din 10 căţei decedau în aceste condiţii.

Dar, în ciuda tuturor acestor fapte, mulţi dintre ei erau vânduţi crescătorilor, care, la rândul lor, pentru sume deloc neglijabile, îi plasau iubitorilor de animale. Multe dintre animalele de companie nu sunt adoptate decât pentru interes ornamental. Astfel, mai rău decât căţeii sau pisicile, păsările trebuie să-şi petrecă toată viaţa într-o cuşcă. Acest aşa-zis ambient nu le face deloc plăcere. La fel şi peştii. Înoată uneori în acvarii ridicol de mici şi sunt hrăniţi cu tot felul de „bunătăţi" care dospesc de substanţe chimice dăunătoare.


Asiaticii şi preferinţele lor culinare


Atrocităţi inimaginabile legate de animalele de companie sunt comise în ţările asiatice. Milioane de câini şi pisici sunt, pur şi simplu, crescuţi şi apoi mâcaţi, în fiecare an, în Asia de Sud-Est, în special în cele două Corei, în nordul Vietnamului şi în Cambodgia. În China există ferme în care sunt crescuţi câini din rasa Saint Bernard ce sunt livraţi măcelăriilor.

Această specie prezintă „avantajul" unei creşteri rapide, puii se îmbolnăvesc foarte rar, mănâncă mai puţin în comparaţie cu alte rase, adulţii nu sunt violenţi, iar o femelă poate aduce pe lume chiar şi 12 pui, un număr dublu faţă de alte rase de câini. Animalele stau în măcelării, sechestraţi în cuşti până le vine rândul să fie ucişi. Timpul în care aceste fiinţe nevinovate îşi dau duhul poate fi de până la nouă minute. Pisicile alese pentru meniurile „gustoase" ale asiaticilor au aceeaşi soartă şi fac parte, şi ele, dintre cele mai vestite rase. Condiţiile în care sunt ucise animalele de companie sunt dintre cele mai crude şi mai ingenioase, deoarece asiaticii consideră că animalul cu cât suferă mai mult cu atât are carnea mai fragedă.


Pisicile gri, la modă în blănării


Cu puţin timp în urmă, locuitorii din Chaumont, Franţa, au reclamat dispariţia pisicilor de culoare gri. Proprietarii animalelor de companie şi medicii veterinari au intrat în alertă şi au anunţat imediat autorităţile. La prima vedere, faptul părea oarecum inexplicabil. Nu era preferată o anumită specie. Cei care capturau pisicile nu erau interesaţi decât de culoarea acestor animale.

În urma cercetărilor întreprinse, s-a ajuns la concluzia că o reţea de traficanţi care tranzitau Suedia şi Germania făceau comerţ ilegal cu piei de pisică gri. Pisicile erau, pur şi simplu, vânate pe stradă sau luate din gospodării şi erau ucise şi jupuite, iar blana lor făcea obiectul caselor de modă.

miercuri, 23 ianuarie 2008

Copiii care cresc in apropierea unui animal sunt mai sociabili

http://www.ziua.net/news.php?data=2008-01-21&id=2723
SANATATE
Studii recente au demonstrat ca micutii care au alaturi un patruped au un sistem imunitar puternic
Copiii care cresc in apropierea unui animal sunt mai sociabili
21 ianuarie
Un copil crescut in compania unui animal e mai sanatos, mai sociabil si mai increzator in sine, indiferent daca prietenul necuvantator este un hamster, un caine, o pisica, un papagal sau chiar un pestisor, sustin psihologii. Copilul poate invata primele lucruri despre responsabilitate daca va avea in grija sa un animal, iar in acest mod va castiga si un bun prieten. Studiile recente au mai aratat ca sistemul imunitar al copiilor crescuti in compania unui caine este mult mai puternic. Orice animal, oricat ar fi de mic, poate insemna mai mult decat un simplu joc pentru copil. "Pentru copii as recomanda cel mai frumos cadou pe care puteti sa-l faceti: un animal. Poate fi o broscuta, poate fi un hamster, un papagal. In primul rand ii ofera copilului prilejul de a avea grija de el, asa puteti obisnui un copil, de mic, sa aiba responsabilitati", a declarat, citata de Realitatea TV, proprietara unui pet shop. Chiar daca plimbatul cainelui sau curatatul acvariului sunt percepute uneori de catre copii drept o corvoada bucuria de a avea alaturi un mic prieten ii poate face sa uite de greutati, mai spun specialistii. Se stie ca, oamenii care au animale sunt mai responsabili si se simt folositori, iar acest lucru stimuleaza instinctul de supravietuire. Acestia vor sa traiasca mai mult, iar prezenta unui patruped este categoric un antidot ideal pentru zilele si starile proaste. In plus, animale precum cainii si pisicile ofera neconditionat afectiune si ne pot ajuta sa fim mai sociabili cu alti oameni, deci sa ne diversificam perspectivele sociale. Pe de alta parte, starea de sanatate a celui care are un animal in grija se imbunatateste considerabil. De exemplu, numai daca ne uitam la o pisicuta, la un caine sau la un acvariu cu pesti, tensiunea arteriala crescuta poate sa scada in timp scurt si astfel rezolvam o problema de sanatate extrem de raspandita in lume, hipertensiunea arteriala. Studii recente au demonstrat faptul ca glicemia, colesterolul au un nivel mult mai bun la prietenii animalelor, decat in cazul celor care nu au un prieten necuvantator in preajma.

duminică, 20 ianuarie 2008

Urgent!petitie pentru ciinii din Cluj

Prefectura Cluj impreuna cu DSVA continua seria abuzurilor (intre altele au manifestat clementa in cazurile de ucidere in masa a animalelor din Culj inclusiv impuscarea acestora pe strazile localitatilor si musamalizarea impreuna cu politia locala a cazurilor de cruzimi fata de animale.) si vrea sa inchida singurul loc din Cluj in care cainii fara stapan sau cei abandonati si-au gasit adapost, au primit ingrijiri medicale, vaccinuri, hrana si apa datorita domnului Radu Termure (VOR SA EUTANASIEZE TOTI CAINII DE AICI!!!!!cainii vor fi ridicati de DSVSA, Politie si Prefectura si dusi in adapostul public unde vor intra subincidenta OUG155-2001/legea 2227-2002 , ucidere dupa ..7 zile (daca mai apuca)).
Acest refugiu pentru suflete nevinovate, este sustinut de un singur om, care prin propriile puteri, si cu pretul sanatatii sale, a incercat sa faca efectiv ceva! Din pacate, lupta sa acerba pentru protectia animalelor si respectarea legilor si asa precare din acest domeniu a dus la aceste "represalii de tip mafiot" ale autoritatilor. Aceste autoritati, care sustin in continuare ideea eutanasierii si nu doresc sa gaseasca solutii pentru cainii fara stapan.
In toata tara exista zeci de adaposturi in care condiitile lasa de dorit mult mai mult decat la Cluj, unde sunt chiar decente avand in vedere starea de fapt in care se afla tara noastra in priviinta protectiei animalelor, ca sa nu mai vorbim de miile de animale cu stapani, care traiesc in mizerie sunt infometati si abuzati zilnic. Asta ar insemna ca "autoritatile" ar trebui sa confiste zilnic mii de animale si sa le eutanasieze.
ACUM ESTE MOMENTUL!! Strangeti randurile sau vom avea aceeasi soarta fiecare dintre noi.
Am 'legalizat' cruzimile fata de animale si nu protectia acestora.
SPUNETI STOP ABUZURILOR AUTORITATILOR DIN JUDETUL CLUJ PRIVIND ANIMALELE FARA STAPAN.Copiati in browser si semnati petitia:
http://www.petition online.com/Animale/petition.html

joi, 17 ianuarie 2008

miercuri, 16 ianuarie 2008

Cainele,ca medicament


http://www.gandul.info/viata/cainele-ca-medicament.html?3931;
2336197
NECONVENŢIONAL La Ploieşti, terapia cu animale face minuni
Câinele - ca medicament
de Dorina Enciu | 16 IANUARIE 2008

Zooterapia – un fel de joacă strict direcţionată în funcţie de scopurile pe care şi le propune terapeutul
După 5 luni de „terapie cu câini“, un tânăr cu tetrapareză a reuşit să-şi folosească mâinile
5 foto
Câinele - ca medicament
Ploieşteanul Andrei Ionescu a descoperit întâmplător terapia cu animale, când tatăl lui a avut un accident. Bătrânul şi-a fracturat un şold şi risca să rămână în cârje toată viaţa. “L-am pus să îi plimbe pe Odra şi pe Don, labradorii mei, şi chiar dacă fiecare pas a fost foarte dureros pentru el, tata a renunţat la cârje în trei-patru săptămâni”, povesteşte Andrei.
A înţeles atunci cât de mult pot ajuta animalele şi s-a gândit că poate face foarte mult pentru cei mai vulnerabili, mai ales pentru copiii cu dizabilităţi. În cinci luni de când face terapie cu Andrei şi câinii săi, un adolescent de 16 ani, Cătălin, a început să îşi folosească mâna dreaptă pe care o putea mişca foarte greu. Mama lui Cătălin este plină de speranţă: “Terapia cu animale l-a ajutat foarte mult, mai ales la mâini. El ar veni la şedinţe în fiecare zi, pentru că pentru el este un fel de joacă”.
Cătălin are tetrapareză spastică şi întârziere psihică şi de limbaj. Din cauza deficienţelor, îşi pierde uşor răbdarea, însă cu labradorii face tratamentul de plăcere.
Prezenţa câinelui îi ajută pe copii să se concentreze mult mai mult
Terapia constă în diverse exerciţii care îi ajută pe copii să depăşească handicapurile severe cu care s-au născut şi să fie în stare să facă mişcări care pentru ei sunt aproape imposibil sau foarte greu de făcut. Odra şi Don, cei doi labradori negri, participă pe rând la şedinţele de terapie şi îi fac pe copii să uite de oboseală. “Prezenţa câinelui îi ajută să se concentreze mult mai mult. Dacă în mod normal copiii rezistă 15 - 20 de minute, în prezenţa câinelui ei se pot concentra mai mult de o jumătate de oră şi nu mai percep oboseala iar pentru ei şedinţa devine o joacă”.
De când a început şedinţele de terapie, Roxana îşi poate folosi mult mai bine mâinile şi a renunţat la multe dintre reacţiile negative pe care le avea. De exemplu, este mult mai deschisă cu oamenii din jur. Roxana s-a născut cu epilepsie, parapareză spastică şi alte câteva probleme grave de sănătate.
Are 21 de ani şi a venit pe lume la cinci luni de la accidentul nuclear de la Cernobâl şi există suspiciunea că handicapurile fetei au fost cauzate de radiaţii. Nu poate vorbi decât foarte puţin şi până acum câteva luni nu putea să apuce un obiect decât cu mare dificultate din cauză că avea mâinile încordate mai tot timpul. Andrei are răbdare să se “joace” cu ea, dar joaca lui este strict direcţionată în funcţie de scopurile pe care şi le propune.
Andreea (10 ani) are nevoie de gimnastică medicală ca să poată face primii paşi din viaţa ei dar şi ca să poată mişca scaunul cu rotile în care este pironită şi care în mod evident este prea mare pentru ea. Problema este că oboseşte foarte repede şi nu poate face multe mişcări. Labradorii lui Andrei fac minuni cu ea.
Pentru că îi place să se joace cu ei, Andreea uită pur şi simplu de efort şi reuşeşte să facă mişcarea de care are atât de multă nevoie. “Ai văzut?”, mă întrebă Andrei. „Nu mai putea să mişte căruciorul şi i-am aruncat mingea câinelui. Andreea s-a concentrat să vadă cum se joacă Don şi a dus căruciorul până acolo unde se afla câinele”.
„Vreau să le ofer copiilor altă nuanţă de optimism”
“Am încercat să îi înţeleg pe câini şi pentru asta am împrumutat mult din psihologia umană şi am ajuns să îi înţeleg şi pe unii şi pe alţii şi apoi am aplicat cunoştinţele mele pentru copiii cu care fac terapie ca voluntar ”, povesteşte Andrei, care este şi terapeut dar şi dresor la Şcoala de dresaj canin Allchino, pe care a înfiinţat-o în urmă cu mai mult de cinci ani.
De câteva luni este voluntar la Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic – România, înfiinţată şi condusă de economista Georgeta Lorent. 248 de copii şi tineri cu dizabilităţi sunt ajutaţi aici de un psiholog, de un kinetoterapeut, un logoped, de asistenţi sociali şi de voluntari şi sunt asistaţi de către medici de când s-au născut. Deşi sunt atât de mulţi specialişti în jurul lor, pentru copiii cu care lucrează Andrei lucrurile s-au schimbat de când au început şedinţele de terapie cu animale.
Andrei şi ceilalţi oameni din asociaţie le sunt prieteni iar ei au nevoie de multă prietenie. “Vreau să le ofer copiilor altă nuanţă de optimism”, explică Andrei. “Le transmit ideea că «tu chiar poţi». Nu trebuie să îmi demonstreze mie nimic.
Ei chiar pot face foarte multe lucruri. M-am ataşat foarte mult de copii şi de ce fac aici, la asociaţie pentru ei. Nu mă gândesc că mă trezesc dimineaţa şi că muncesc toată ziua. Este foarte important să le oferim o şansă, dar mai ales să schimbăm mentalitatea oamenilor despre persoanele cu dizabilităţi”, spune Georgeta Lorent.
“Mulţi gândesc că cei care au dizabilităţi atât pot, nu trebuie să aştepţi să facă mai mult. Eu le demonstrez că pot face mult mai mult. Sunt voluntar mai ales pentru că îmi place foarte mult ideea de a doua şansă”, spune Andrei.
„Dacă în mod normal copiii rezistă 15 - 20 de minute, în prezenţa câinelui ei se pot concentra mai mult de o jumătate de oră şi nu mai percep oboseala” Andrei Ionescu (voluntar al Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic – România)

sâmbătă, 12 ianuarie 2008

Petitie impotriva masacrului de la Balc

Vanatoarea rusinii nationale 12.01.2008 Mircea Cartarescu "Invit si implor deci opinia publica, societatea civila, organizatiile ecologiste si pentru protectia animalelor (si nu in ultimul rand institutiile statului) sa se implice in acest caz rusinos, care, pe langa multe alte implicatii, dezvaluie dedesubturile hidoase ale vanatului de animale salbatice in Romania. " http://www.thepetitionsite.com/takeaction/80079582-5 Petitie initiata de catre SVR , are termen pana pe 19.01.2007
Vanatoarea rusinii nationale 12.01.2008
Mircea Cartarescu

Opinia publica n-ar trebui sa treaca usor, ca peste un fapt divers, peste cea mai rusinoasa si mai cinica fapta din istoria recenta a Romaniei: masacrarea barbara, fara nici un fel de justificare etica sau de orice alta natura, a aproape doua sute de mistreti pe "vesnicele plaiuri ale vanatorii" de la Balc, detinute de Ion Tiriac.
Cand bufnita alba a fost in pericol in America, pentru ocrotirea a cateva sute de exemplare s-a mobilizat o natiune-ntreaga. Altadata o industrie imensa a blanurilor atat de ravnite candva de femei, a disparut pur si simplu, distrusa de luptatorii pentru drepturile animalelor. Numai la noi ursul, cerbul si mistretul, vanati nu pentru carne, nici pentru blana, ci pentru satisfactia egoista a unor ticalosi, nu sunt aparati de nimeni.
. Dar cine ne va da-napoi cei doua sute de mistreti? Cine a-nteles cat de las, de inuman, de nedemn e sa omori fiinte care nu ti-au facut nici un rau si care sunt total lipsite de aparare in fata armei tale? Cine-a protestat impotriva (ca tot vorbim de porcine) a scroafelor suite-n copac, care-au uitat de unde-au plecat si se cred acum boieri de vita veche? Cine s-a simtit umilit de inaltii functionari si manageri ai industriilor Europei civilizate care-au venit la noi sa ceara nu "pamant si apa", ci adrenalina, excitatie, imaginea totemica a sangelui varsat pe pamant, dovedind ca omul, chiar si in costum Gucci, a ramas un animal blestemat, omorator de animale?
Invit si implor deci opinia publica, societatea civila, organizatiile ecologiste si pentru protectia animalelor (si nu in ultimul rand institutiile statului) sa se implice in acest caz rusinos, care, pe langa multe alte implicatii, dezvaluie dedesubturile hidoase ale vanatului de animale salbatice in Romania.

Aici gasim cruzimea nelimitata a magnatului Ion Tiriac si a invitatilor sai exhibata ciclic la Balc in Bihor. Placerea acestor burghezi de a inchide intr-un tarc, chiar daca are mii de hectare, turme intregi de mistreti si de a-i ciurui
La sfarsitul saptamanii, pe fondul de vanatoare de la Balc, va avea loc deja "traditionala" partida de vanatoare organizata de Ion Tiriac



Societatea pentru Prevenirea Cruzimii faþã de Animale protesteazã împotriva partidei de vânãtoare desfãºuratã, sâmbãtã ºi duminicã, pe domeniul lui Ion Þiriac de la Balc. Publicãm integral comunicatul remis AMOS News.

"În legãturã cu cea de-a 3-a ediþie a partidei de vânãtoare organizatã la Balc, ne exprimãm îngrijorarea ºi indignarea faþã de felul în care sunt tratate animalele sãlbatice din Romania de cãtre unii dintre miliardarii din tãri ale UE.

Noi credem cã vânãtoarea de la Balc este de fapt o vânãtoare "la þarc" – domeniul fiind împrejmuit – animalul fiind lipsit de orice ºansã. Din informaþiile noastre, acest tip de vânãtoare este ilegal în UE ºi deci ar trebui sã fie ºi în România.

De asemenea, considerãm imoralã creºterea unor specii de animale sãlbatice cu scopul precis de a fi ucise în “vânãtori de agrement” .

Uciderea în aceste condiþii ca cele de la Balc este total nedemnã pentru specia umanã. Invitãm, ca pe viitor, domnii: Rudolf Streicher - Austria (fost ministru al Finantelor, fost candidat prezidential) , Wolfgang Porsche - Germania (mostenitorul companiei Porsche), Siegfried Wolf - Germania (presedintele companiei Magna Europa), Franz Rauch (cel mai mare producator de sucuri naturale din Europa), Carlo Pesenti - Italia (presedintele consortiului Italcementi) , Elan Schwartzenberg (om de afaceri) sã-ºi amenajeze un asfel de domeniu de vânãtoare în tãrile lor.

Dar nu credem cã o vor face, pentru cã dacã în România organizaþiile de protecþie a animalelor nu au logistica necesarã pentru a organiza proteste “vizibile”în mass-media, care sã aducã prejudicii de imagine acestor personaje, în tãrile lor nu ar fi foarte bine apreciaþi de opinia publicã.

ªi dacã de opinia publicã din România nici cã le pasã, sfidând-o, de opinia publicã din þãrile lor vor trebui sã þinã cont.

Presedinte
Ana Hãlmageanu

marți, 8 ianuarie 2008

Prietenii ei,animalele


http://www.evz.ro/article.php?artid=336159
Rose tine adevaratele cuvantari in fata necuvantatoarelor

Prietenii mei animalele
5 Ianuarie 2008
Stela Spataru

La varsta de patru ani, nu a spus niciodata mama sau tata.


Nu le poate spune parintilor nici daca ii este foame ori se simte rau, corzile sale vocale fiind vatamate de o problema genetica extrem de rara. Singurele creaturi in fata carora Rose Willcocks iese din mutenie sunt animalele, vacile si caii de la ferma unde parintii sai au dus-o pentru un tratament alternativ.

Originara din Bishop’s Stortford, comitatul britanic Hertfordshire, micuta Rose este atinsa de un defect cromozomial, din pricina caruia corzile sale vocale sunt deformate. Ea sufera de asemenea de autism si are dificultati de invatare, releva „Daily Mail”.

De-a lungul timpului, parintii sai au facut mari eforturi pentru a gasi o cale de vindecare, insa totul a fost in zadar. Situatia s-a schimbat dramatic in ziua in care au dus-o pe Rose la o ferma. „Am mers sa vedem vacile. Deodata, Rose s-a inviorat. Nu-mi venea sa cred ce aud. Nu pronunta cuvinte adevarate, insa era evident ca statea de vorba cu vaca”, isi aminteste mama ei, Esme Willcocks.

„Rose a gasit ceva care a facut-o sa stabileasca o legatura cu animalele. Noi nu reuseam sa o facem nici sa ne priveasca in ochi, nici sa mormaie si ea s-a apucat sa sporovaiasca in fata cailor si vacilor de parca ar fi fost amici de cand lumea”.

Sotii Willcocks sunt hotarati sa continue aceasta terapie cu animale. In lunile urmatoare, ei o vor duce pe Rose in Statele Unite, sa inoate alaturi de delfini la un centru specializat in ajutorarea copiilor autisti si cu probleme de comunicare. „Daca reusim sa o facem sa avanseze macar cu un pas, orice efort merita”, spune Esme Willcocks.

luni, 7 ianuarie 2008


Glitter Graphics - GlitterLive.com


7 motive să creşteţi un animal de casă
Nu de puţine ori s-a demonstrat că animalele au efecte benefice asupra stării de sănătate.
Se cunosc cazuri când câinii au anticipat apariţia unei crize de epilepsie, delfinii au comunicat cu persoane autiste sau caii au ajutat la detensionare şi la refacerea cu uşurinţă a echilibrului psihic. Într-un studiu publicat pe www.webmd.com, cercetătorii susţin că un animal de casă e o adevărată sursă de sănătate.

Să ai un animal de casă poate să te scape de depresie, îţi scade tensiunea arterială, îţi creşte imunitatea şi poate chiar să îţi îmbunătăţească viaţa socială. Iată cum ne influenţează animalele starea de zi cu zi.

1.Copiii care cresc cu un animal în preajmă, pisică sau câine, au un risc mai scăzut de a dezvolta alergii şi astm, decât ceilalţi.

2.Bolnavii de Alzheimer au mult mai puţine crize de anxietate dacă în casa unde locuiesc există un animal.

3. Persoanele care au suferit un atac de cord şi care au un animal trăiesc mai mult decât cei care nu au nici un animal prin preajmă. Privirea unui acvariu de peşti poate să scadă tensiunea arterială, cel puţin temporar.

4. Bolnavii de SIDA beneficiază de avantaje dacă au un câine sau o pisică prin preajmă. Prezenţa unui animăluţ scade considerabil perioadele de depresie. Compania unui animal creşte speranţa de viaţă mai mult decât o soţie, un soţ sau un prieten.

5. Un câine poate fi şi o modalitate de a-ţi face noi relaţii. Discuţiile despre câini sunt ca şi discuţiile despre vreme. Ele ne permit să purtăm conversaţii de început cu persoane pe care încă nu le cunoaştem.

6. Calul poate fi folosit ca un mediator care permite urmărirea unor obiective precise la nivel psihomotor, la nivel psihic, cognitiv şi social.

7. Animalele scot la iveală instinctele materne şi paterne, ne fac să ne simţim în siguranţă şi suntem acceptaţi necondiţionat. În preajma animalelor putem să fim noi înşine.

Sursă: Click
Tu ce părere ai?

vineri, 4 ianuarie 2008


http://www.gandul.info/sanatatea/animalul-de-casa-ne-ajuta-sa-t
recem-mai-bine-peste-stresul-cotidian.html?3891;2321731
Animalul de casă ne ajută să trecem mai bine peste stresul cotidian
Nu vorbesc, dar previn apariţia depresiei

Prin intermediul câinelui se pot cunoaşte alţi oameni şi se poate lărgi cercul social

Când ne gândim la moduri în care să reducem stresul din viaţa noastră, mintea ne zboară la meditaţie, yoga sau psihoterapie. Cu siguranţă, acestea sunt tehnici care dau rezultate foarte bune. Însă, nu mulţi ştiu că atunci când ne facem un nou prieten este de asemenea, o măsură foarte eficientă în lupta cu stresul.

În timp ce prietenii „umani” ne oferă un mare suport social şi emoţional, prietenii „blănoşi” ne ajută să scăpăm de stres. Cercetările au arătat că animalele de companie oferă foarte multe beneficii din punct de vedere al sănătăţii.

Acest lucru se întâmplă numai în condiţiile în care persoana în cauză iubeşte animalele şi poate să îi ofere toate condiţiile pe care le necesită un astfel de prieten. În primul rând, animalele au darul de a îmbunătăţi starea de spirit.

Mai ales pentru cei care au animale, se ştie că este imposibil să stai supărat atunci când ai în preajmă un căţel sau o pisică. Faptul că animalele de casă îmbunătăţesc starea de spirit a fost demonstrat ştiinţific. Un studiu recent asupra bărbaţilor seropozitivi a arătat că aceştia erau mult mai protejaţi contra depresiei dacă aveau în jurul lor un animal de casă. Conform studiului, bărbaţii care nu aveau un animal de companie erau de trei ori mai predispuşi la depresie decât bărbaţii sănătoşi.

Mai mult, animalele de casă au un control foarte mare asupra tensiunii arteriale. Ele fac acest lucru, uneori, chiar mai bine decât medicamentele specifice. Medicamentele contra hipertensiunii, în general, reduc tensiunea, însă nu sunt foarte eficiente în controlul creşterilor bruşte de tensiune cauzate de stres.

Un animal de companie îşi ajută stăpânul să facă mişcare

S-a arătat că cei care au probleme cu stresul şi tensiunea şi au un animal de companie sunt mult mai feriţi de probleme cu inima decât cei care nu au un căţel sau o pisică. Un alt avantaj de a avea un animal în casă este faptul că acesta te încurajează să faci mişcare. Indiferent dacă ieşim la plimbare cu câinele sau ne jucăm în casă, înseamnă că se face efort fizic.

În zilele noastre, când timpul dedicat sportului şi mişcării este din ce în mai redus, orice formă de mişcare este benefică pentru organism. De asemenea, ani­malele de companie oferă suport social. Cu alte cuvinte, când ne plimbăm cu câinele mergem în locuri unde se află mai mulţi stăpâni de animale.

Astfel, putem cunoaşte oameni cu aceeaşi pasiune ca a noastră şi ne dezvoltăm reţeaua de prieteni şi cunoscuţi. Animalele de companie ne feresc de singurătate şi ne oferă iubire necondiţionată. Ele sunt o companie perfectă, ştiu să asculte problemele stăpânilor, de multe ori sunt silenţioase şi ştiu să păstreze un secret. Mai mult, ele sunt un „antidot” pentru singurătate.

„Antidot“ pentru singurătate

Cercetările au arătat că bătrânii care stau singuri în casă s-au simţit mult mai puţin singuri după vizita unui animal decât după cea a unui om. Acest beneficiu reduce nivelul de stres din viaţa unui om şi chiar îl poate face să se integreze mai bine în viaţa socială.

Un alt mod prin care animalele de casă ne ajută să scăpăm de stres este faptul că putem să vorbim cu ele, să ne descărcăm în faţa lor şi ele doar ne ascultă. Se poate spune că sunt ascultătorii aproape perfecţi. S-a arătat că un om care are de îndeplinit o sarcină foarte dificilă, o duce mult mai repede la bun sfârşit dacă are alături de el un animal cu care să vorbească. Însă trebuie înţeles că nu toată lumea poate avea un animal.

Nu are rost să se cumpere un animal dacă stăpânul nu poate sta destul cu el şi nu poate avea grijă de el. În acest mod, stăpânul nu va beneficia de avantajele pe care le oferă un animal, iar animalul va avea numai de suferit.