vineri, 31 iulie 2009

Legile lui Horez

Legile lui Horez

Scris de Florin MEŞCA
Posted in
http://www.monitorulbraila.ro/index.php/local/2287-legile-lui-horez.html

Astăzi m-au supărat hingherii! Recunosc: această formulare eliptică induce o oarecare notă de dispreţ vizavi de breasla celor ce se ocupă de strângerea câinilor vagabonzi de pe aleile dintre blocuri! N-aş spune chiar dispreţ, deoarece eu mă consider un tip iubitor al semenilor, indiferent de stratificarea lor socială - doar toţi suntem treziţi dimineaţa de lumina aceluiaşi soare - dar furie, da! Furie pentru că suntem nevoiţi să acceptăm şi în acest caz (al necuvântătoarelor) un sistem coercitiv, un sistem neiubit dar fără de care ar fi greu de închipuit că am putea exista în etapa actuală de evoluţie (?!) a lumii.
…Revin la hingheri. Sunt angajaţii unei instituţii care are ca scop (nobil scop!) protejarea animalelor fără stăpân. Doamne, ce urât îmi apare acum denumirea lucrătorilor de la firma domnului Horez: hingheri! Ei, dragii de ei, vin pe strada noastră să o vadă pe femela albă şi deşirată, însemnată de rănile râiei ce-i fac viaţa de câine şi mai dură, înconjurată de şase căţeluşi ce hămăie în inconştienţa lor infantilă - conform speciei, bineînţeles - dând vesel din codiţele lor încă scurte, spre binefăcătorii coborâţi din ceruri (de fapt, o dubiţă-închisoare de câini).

O văd pe femelă şi pe cei şase pui în acea stare deplorabilă, li se face milă de ei şi decid, instantaneu, să-i ia la aşezământul Horez, unde să primească îngrijire medicală, hrană, o baie bună şi, eventual, să li se găsească un stăpân iubitor! Înduioşător! Într-adevăr, înduioşător! Ce om bun este domnul Horez! Ce oameni buni sunt... unii oameni!

Decât cu mâna goală, mai bine cu un câine cu stăpân

A mai trecut o zi. Şi, conform unei cunoscute axiome, astăzi nu este ieri! Pornind de la considerentele de mai sus, demne de lacrimi de telenovelă… canină, mi s-a mai diluat supărarea când, ieri, tocmai întors dintr-o călătorie de câteva zile, soacra mea m-a anunţat îngrijorată că Maxi fusese luat de hingheri din faţa blocului. Ea ieşise cu el la plimbarea de dimineaţă şi, corpolentă şi greoaie fiind, îi dăduse drumul din lesă pentru a-şi face nevoile fiziologice. Căţelul, simţind pentru o clipă gustul libertăţii depline, a zbughit-o voios în compania haitei din faţa blocului, haită ce, de multă vreme, îl recunoaşte de şef. Nu ştiu dacă a avut timp Maxi să facă vreo… nuntă, dar cert este că a avut neşansa să se întâlnească cu hingherii domnului Horez. Aceştia, conştiincioşi, văzându-l stingher şi mai curăţel s-au gândit, probabil (?), că s-a pierdut de stăpâni şi i-ar face un mare bine dacă l-ar lua cu ei. Degeaba au fost avertizaţi de un vecin că are stăpân, că a fost scăpat şi se întoarce singur acasă! Din toată haita de câini vagabonzi, singurul ridicat de hingheri a fost cel care era, de fapt, singurul câine cu stăpân! Câine crescut în apartament, la bloc, câine învăţat cu oamenii. Ieri, pe la ora 14.20 eram la Lacu Sărat, la poarta aşezământului, să-l recuperez pe Maxi şi pregătit să le dau câteva sfaturi utile (din punctul meu de vedere!) hingherilor, astfel încât, pe viitor, să evite să mai facă greşeala de a ridica câinii cu stăpân. De afară, privind de la distanţă prin gardul de sârmă şi oprit la poartă de lacătul adecvat, am putut să observ cuştile şi ţarcurile ce păreau curate, îngrijite. L-am zărit şi pe iubitul meu prieten canin, Maxi care, cu maturitatea celor aproape unsprezece ani ai săi, mă lătra gutural şi vesel, nerăbdător să fie mângâiat şi eliberat din ţarcul ce simţea şi el că nu-i face cinste.

Sistemul să trăiască

Am apăsat pe butonul soneriei de la poartă şi a apărut un om, îngrijitor şi paznic al aşezământului. La adăpostul gardului care ne despărţea, am purtat necesarul dialog, recunosc, cam răstit din partea mea, politicos şi îngrijorat, de cealaltă parte. Ordinele erau clare: pentru eliberarea câinelui trebuia să plătesc o taxă de 125 lei, dar nu imediat, ci a doua zi, când venea medicul veterinar la serviciu. Am rămas perplex! Venisem să recuperez prietenul, eram la poarta... aşezământului (sunt tentat să scriu închisorii), câinele mă recunoscuse şi lătra vesel şi plin de speranţe înspre mine, iar eu, adultul şi prietenul lui cel mai bun, mă vedeam în imposibilitatea de a-l elibera! Am vorbit cu medicul veterinar la telefon. Şi din partea lui, aceeaşi soluţie: trebuia să am răbdare până a doua zi! Trăiam o adevărată dramă, gândindu-mă mai ales la ce simţea Maxi, ce nu contenea cu lătrăturile lui vesele înspre mine. Tare aş vrea ca o zi, numai o zi, domnul Horezu să fie privat de libertate dintr-un motiv absurd, un motiv de sistem, independent de comportamentul lui în societate. Cum este posibil ca la ora 14.20, într-o zi de lucru, să nu am cu cine trata eliberarea prietenului meu credincios şi nevinovat de vreo culpă?

Evadatul. Oare?

M-am resemnat şi mi-am făcut singur curaj la gândul că Maxi era într-un ţarc curat, printre prieteni canini, aşa cum nu a fost niciodată şi o experienţă nouă de viaţă îi poate fi şi lui utilă… Doar până ieri dimineaţă. Când, după ce am aşteptat să treacă de ora 9.00 - ora la care mi-a spus doctorul veterinar că poate fi găsit la aşezământ - m-am deplasat din nou la Lacu Sărat, cu carnetul de sănătate al lui Maxi în borsetă, cu banii şi cu lesa pregătită. Mă aştepta o surpriză şi mai mare: în timpul nopţii cinci masculi, printre care şi Maxi, evadaseră! Am scris corect: evadaseră! Simţeam că-mi fuge pământul de sub picioare. Fără să mai cer permisiunea, am intrat în incintă şi m-am îndreptat spre ţarcuri, în speranţa ca, totuşi, Maxi să fie acolo. Dar nu era!

Afară, gardul...

Cuştile şi ţarcurile curate erau doar cele de la intrare, cele care puteau fi observate de un vizitator indiscret, aşa cum am fost eu. La interior însă... ţarcurile erau pline de mizerie, necurăţate de zile bune, oase mirosind îngrozitor, cu siguranţă de stârvuri aruncate neglijent animalelor. Câţiva lucrători tocmai curăţau în interior - cred eu că demonstrativ - avertizaţi de anunţata mea vizită. Când am afirmat că animalele sunt hrănite cu stârvuri, nu am exagerat cu nimic, decorul ce mi s-a prezentat fiind identic cu cel din documentarele în care vulturii, şacalii şi alţi necrofagi mai mărunţi stau la rând să se înfrupte din rămăşiţele antilopei ucise de lei, iar în jur este plin de oasele ospeţelor trecute. Mă simţeam a nu ştiu câta oară învins de sistem. De sistemul legilor oamenilor aplicate tot de oameni. Avea dreptate Grigore Alexandrescu: să fie dreptate, dar nu pentru căţei! Aşa şi este! Căţelul meu nu a avut dreptul să se bucure până la sfârşitul firesc al vieţii lui de iubirea oamenilor, stăpânii săi. A trebuit (a fost obligat!) de legile oamenilor să fie tratat ca un câine şi să sfârşească asemenea unui câine: pe maidan, ridicat (?) la rangul de câine vagabond! Mă întreb dacă nu cumva pentru el este o onoare câştigată prin ani de subordonare dezinteresată omului, la sfârşit de existenţă. Poate în subconştientul său de câine tânjea la această viaţă. Poate! Dar eu, ca reprezentant al rasei umane, mă simt ruşinat! Îmi este ruşine de semenii mei care schingiuiesc sau omoară animalele, pentru a-şi face lor loc mai mult pe Pământ! Cu siguranţă, la o astfel de mentalitate, Pământul nu le va fi niciodată de ajuns… Şi... de el o să avem parte cu toţii. Doar că... cu regret o spun, nu ştim să ne bucurăm de lumina şi darurile de deasupra.
Comments
Comentariu nou

un simplu cetatean - R E A L I T A T E A !!! |31-07-2009
Stimata redactie, stimate Florin Mecsa, situatia este mai mult decat grava avand in vedere cardasia in care se afla primaria+DAGL+Horez+Politia.Sa luam problema punctual:
1.De cand are Horez adapostul si primeste bani cu nemiluita si-a renovat casa de pe strada Rahovei, si-a schimbat mobila din casa, si-a cumparat 2 masini scumpe, plus multe alte cheltuieli pe care nu si le-ar fi putut permite inainte de a avea acest adapost.Ce doveste asta?Ca acest om de nimic, un betivan notoriu a ajuns a sa se scalde in bani, in banii nostri cu care platim taxe si impozite locale.Pai cu un miliard pe luna si eu mi-as face luxul de pe lume.Nu? Si ce daca cainii mor cu miile?Nu?Exista maldare de dosare la politie cu plangeri, cu reclamatii cu dovezi clare care zac, zac, zac.Probabil ca politia asteapta ca sa se depuna praful pe aceste dosare de vreo 6 degete.Si se mai plang ca nu sunt platiti corespunzator.Pentru ce sa-l platesti daca el nu are coloana vertebrala si este in cardasie cu infractorul (Horez adica) si ii mai da si amanunte.Exista suspiciunea ca politia actuala nu doreste sa faca nimic, atata timp cat este primar Simionescu.Si da, acest primar este cel mai vinovat de tot ce se intampla in momentul de fata.Cu stirea si acceptul lui se omoara cainii din acest adapost.Si sa va mai spun eu de fapt cum se procedeaza la acest adapost.Zilnic se aduc caini cu stapan, fara stapan, caini crotaliati care sunt mai apoi inchisi intr-un tarc anumit, dupa care sunt bagati intr-o hala unde ...
Raspunde
0 0
Adriana - sa demisioneze seful politiei |31-07-2009
sa se faca reclamatii impotriva politistilor implicati in musamalizari,inclusiv impotriva sefului politiei,iar cei care pleaca de la noi sa nu mai revina!se otravesc caini in oras si se pune in pericol si viata oamenilor de ani de zile,si nu vedem pe nimeni arestat,cind se stie ca horez si drima otravesc,cu complicii lor! http://www.amosnews.ro/Seful_Politiei_galatene_a_demisionat-283207
Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, comisarul-şef Fănel Aramă, a renunţat la conducerea poliţiei gălăţene, după ce a primit mai multe reclamaţii privind activitatea sa.
”Mi-am dat demisia de onoare. Prin plecarea mea sper ca activitatea IPJ Galaţi să se revigoreze'', a motivat şeful Poliţiei gălăţene, Fănel Aramă.
În acest moment, acesta se află în concediu medical, interimatul fiind asigurat de adjunctul său, comisar-şef Daniel Mergeanu. Surse din cadrul poliţiei susţin că la cârma ISJ ar putea veni Felician Vasilescu, cel care a mai deţinut această funcţie până în 2007, înainte de venirea actualului inspector-şef demisionar.
Înainte de a fi şeful Poliţiei gălăţene, comisarul Fănel Aramă a asimilat o experienţă vastă în cadrul IPJ Brăila, deţinând pe parcurs mai multe funcţii de conducere.
Raspunde
0 0
*** |31-07-2009
Noi din Suceava,suntem perplexi si stupefiati ca intr-un oras din UE,spaga face legea iar politia si guvernul CULMEA tac!!!!Un om care fura 100 lei face 15 ani inchisoare iar fiinta asta deplorabila Horez in cardasie cu cine stie ce autoritate fac masacru iar guvernul tace si altii se umplu de bani pe spatele animalelor.Singura sansa pt salvarea acestor biete suflete este presa si demersurile sale pt o cauza nobila.DRAGI ROMANI ACESTI BANI CARE SUNT FURATI SUNT ,DIN TAXELE SI IMPOZITELE DVS,DIN SALARIUL DE DE 600 RON.IN DVS STA PUTEREA DE A SCHIMBA SI DE A SALVA ACESTE FIINTE NEVINOVATE.
ROMANIA TREZESTE-TE!!!!!
Raspunde
0 0
econinja |31-07-2009
dar de ce nu mi intra tot mesajul?Continui:Iata ca visul mi sa adeverit cat de cat si aud aceasta nedreptate strigatoare la Cer ca si nedreptatea de a ucide cainii strazii in loc sa gasesca solutii de a opri sursa inmultirii ,constand din mmetode etice si rationale eficace.
IUBITORI DE ANIMALE:TREBUIE ACTINOAT SPIRITUAL VOI RUGA OAMENII INITIATI SA FACA CEVA PENTRU ACESTE SUFLETE CA DACA PANA ACUMA AU FACUT IN UNELE LOCURI VOR FACE SI AICI,DAR AVEM NEVOIE SI DE FORTA:fara FORTA RUGACIUNILE AJUTA DAR AJUTA SI MAI MULT DACA SI VOI FACETI CEVA!!!FACETI PROTESTE NU VA lasati !!!SPARGETI CU FORTA USA lagarului nazist!!!ASA CUM AU FACUT CEI DIN TARILE DIN VEST ANUME PEROANELE DE LA ANIMAL LIBERATION FRONT!!!
Raspunde
0 0
econinja - TREZITIVA SI LUPTATI IUBITORI DE ANIMALE!!! |31-07-2009
Nu am cuvinte...Adica asta este tara "Europeana"?Am primit apartinerea de UE .dar ce se face seamna cu cea fost pe timpul comunismului cand ceausescu venea in vizita sa vada diverse locuri si acolo erau adusi copaci si iarba inainte amenajata sa fie frumos in timp ce in alte locuri domnea mizeria...si acum este asa:vin strainii sa vada locurile de fatada dar nu li se arata ce este in spatele acestor locuri.Unde niste Suflete sunt ucise ,si inca ti se ia propriul caine.criminalii de horez si gasca lui de barbari degenerati ai europei,vor suferi foarte mult.
Trebuie sa fim deschisi la lucruri noi,la faptul ca exista alte forte asupra noastra csare odata cu o rugaciune,meditatie sau ritual pot fi activate si vai de criminali ca horez & banda lui.eu sunt pazit de Fortele Binelui si am avut chiar azi un vis cu hingeri care au vrut sa prinda un caine roscat care semana cu unul din rasele chinezesti cunoscute nu stiu cum se scrie corect numele e unul mijlociu solid pufos ca un ursulet.unul dintre hingheri semana perfect cu un personaj cunoscut...dar nu vreau sa il implic ca nu are de face dar am in vedere acest lucru ca visele nu mint.Cateaua a fugit pana am mers sa anunt oamenii care ingrijeau cateaua,eu nu am vrut sa bat hingherii gandint ca ii pot fenta ajutand cateaua dar hingherii disparusera.Si asa m am trezit.fara sa stiu ce sa intamplat cu cateaua. SI IATA CA VISULa adeverit cat de cat.aud o astfel de nedreptate strigatoarte la ...
Raspunde
0 0
carcotasu' - Avea dreptate FRPCA !!!! |31-07-2009
Iata ca in sfarsit atunci cand in cauza este un reprezentant media lucrurile se vad altfel in legatura cu Horez si sleata lui (Simionescu, Stancu, Ciocan, si lista ar putea continua). Infractori notorii care fura cu nerusinare banul public ( sa nu ne spuna Simi ca el nu stie nimic) Mai este si imbecilul de Damian care coordoneaza toata activitatea. Alegeti in continuare PSD si veti avea zile si mai proaste decat astea. Veti trai in ignoranta si prostie toata viata iar imbecilii astia va vor teroriza cu ajutorul politiei proprii formate cu acest scop, de a tine, chipurile in ordine situatia din Braila. In fond este pentru a ne tine sub control si teroare. Numai prosti nu inte;eg asta. Si sunt multi in mass media braileana.
Infractori de sute de mii de euro, milioane chiar. dar unde ne sunt investigatorii sub acoperire sau jurnalistii de la investigatii care sa faca ordine si sa dea de pamant cu hotii astia (Simionescu, Ciocan, etc)
Niste dobitoci.
Raspunde
0 1
Marian - reclamati infractiunea la politie |31-07-2009
Ciinele Dvs a fost 'eutanasiat' cu otrava. asta e metoda in lagarul de exterminare a ciinilor Horez.
Pentru asta trebuie sa-i multumiti primarului Simionescu. De ce nu faceti reclamatie la Politie ca vi s-a cerut taxa (pentru ce?) si v-au ucis ciinele, omorirea unui animal cu intentie este infractiune. Nu sinteti singura persoana care merge la adapost sa-si caute ciinele si si i se spune ca 'a evadat'. Spre deosebire de altii, cei din presa trebuie sa duca un subiect pina la capat. De ce plateste primarul sute de mii de euro din bani publici unui abator de ciini? sau un loc de unde toti ciinii 'evadeaza'? Ce fac 'evadatii', se intorc in oras cu personalul de Galati? Nesimtenia celor de la primarie intrece orice imaginatie. domnilor din psd asa o sa va votam si noi de-aci inainte!

marți, 14 iulie 2009

Moldavita,piatra transformarii

Aceasta este aura unei tectite denumita moldavita,dupa valea unde a fost descoperit depozitul,fotografiata prin metoda kirlian.Se spune ca aceasta piatra a fost trimisa din cer cu scopul de a transforma omenirea.Cine o tine in palma i se accelereaza bataile inimii,iar unii au viziuni.Am postat-o aici,cu scopul de a aduce iluminare in suflete...