Omul,prietenul cainelui salvator Amigo

Campanie - Eroi printre noi - 2008 Specialişti O echipă sudată

Omul, prietenul câinelui salvator Amigo
de Daniel BEFU | 08 MAI 2008

Un timişorean, specialist în dresajul câinilor de salvare, a participat ca voluntar la zeci de operaţiuni de salvare şi găsire de cadavre. El spune că 70% din succesul operaţiunii revine câinelui

Lupoaica sa, Bella, urmaşă a lui Amigo, este dresată să adulmece urmele oamenilor dispăruţi şi e certificată ca animal de terapie pentru persoanele cu autism sau dizabilităţi fizice

2 foto 1 video

De fiecare dată când vede la televizor vreun caz de dispariţie, se frământă în aşteptarea telefonului care-i cere să-şi aducă ciobănescul german, expert în salvarea de vieţi. După ce a lucrat ani buni ca specialist în dresaj canin la Poliţia Timiş, Eugen Szenasi (57 ani) s-a făcut detectiv particular, adulmecând urmele infidelităţii la neveste de barosani. Însă adrenalina misiunilor în care trebuie să facă desfăşurător cu anturajul prezent la petrecerile copiilor de VIP-uri de pe Bega îl satisface doar parţial, aşa că în timpul liber face ce ştie dintotdeauna: „Caut oameni dispăruţi, ca voluntar în cadrul Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Salvo din Timişoara”.


În 2005, când cu inundaţiile din Timiş care au acoperit vetre întregi de sate, Eugen Szenasi s-a uitat în ochii căţelului lui, Amigo, şi i-a explicat cât se poate de serios: „Acum va trebui să te concentrezi şi să adulmeci cât mai bine orice urmă de viaţă. Mă auzi?”. Ciobănescul german şi-a ciulit urechile, semn că a recepţionat. Omul şi câinele lui au fost luaţi cu maşina de intervenţii din faţa blocului şi lăsaţi într-o Veneţie plină de muşte şi ţânţari: „Era la Foeni. Am fost chemaţi sa ajutăm la evacuarea oamenilor sinistraţi şi la salvarea animalelor. Mergeam cu barca cu motor şi aveam şi câinele cu noi. Peste tot pluteau cadavre de animale şi câte o găină sau vreun pisoi mai norocos navigau cocoţaţi pe câte-o bucată de lemn. La un moment dat, Amigo a început să se agite, dându-ne de înţeles că într-o casă dărăpănată din apropiere, aflată trei sferturi sub apă, se petrece ceva.


Am intrat şi înăuntru am găsit un om invalid, care plutea cu tot cu pat prin casă. De-abia respira. L-am luat, ne-am îndepartat vreo treizeci de metri şi deodată casa s-a prăbuşit. Chirpiciul se înmuiase şi pereţii au cedat. Dacă mai întârziam 10 minute, omul murea strivit“. Despre cel salvat, căutătorul nu ştie nimic: „Este un domn în vârstă, nu m-am mai întâlnit cu dânsul de atunci. Nici nu ştiu cum îl cheamă. Nu l-am întrebat, că îi duceam pe toţi la primărie şi acolo se făcea identificarea oamenilor”. Eugen Szenasi e prezent peste tot unde se întâmplă calamităţi, fie că e vorba de râuri care ies din matcă, avalanşe, alunecări de teren ori familii necăjite cărora le-a fugit de acasă cineva drag.

Rezultate negre

Din păcate, uneori rezultatul căutării e sfâşietor: „Odată, am fost chemaţi la Satu Mare, de un om al carui frate dispăruse de două săptămâni. Am ajuns pe la amiază. Am mers cu câinele prin casă şi i-am dat să miroasă pijamaua pe care a purtat-o ultima oară cel dispărut. Apoi am pornit căutarea încercând să-i aflăm urma. Amigo ne-a purtat pe lângă şinele de cale ferată. S-a întunecat şi a trebuit să ne dăm bătuţi. Ne-am întors la hotel şi a doua zi am reluat căutarea din punctul în care ne oprisem.

După două ore de căutări, câinele ne-a dus sub un pod, unde l-am găsit pe omul nostru. Era cu capul spart şi fără pantofi în picioare. Fusese tâlhărit şi era mort de două săptămâni“. În cazurile în care poliţia nu reuşeşte să dea de urma dispăruţilor, deşi n-o spun cu glas tare, oamenii înţeleg că s-a lăsat cu moarte de om şi sunt dispuşi să-i plătească „căutătorului” oricât, numai să li se găsească cei dragi ca să-i poată îngropa creştineşte, însă nu a pus niciodată mâna pe vre-un ban.

Eugen Szenasi şi câinele său au ieşit în 2003 pe primul loc la o întrecere a „căutătorilor de oameni” cu participare internaţională, organizată de carabinierii italieni în Alpi, la castelul Ceconi. Acolo au fost puşi faţă în faţă cu echipaje de căutare din Slovenia, Italia, Ungaria, Austria, România, Cehia şi Germania: „Fiecare echipă avea de găsit o victimă virtuală, ascunsă pe versanţi, în interval de două ore. Îmi amintesc că am stricat tot farmecul concursului pentru ceilalţi căutători, când, după numai 12 minute, Amigo găsise deja victima”.

„Operaţiunea Pitbull”

Acum cinci ani, Eugen Szenasi a luat parte la o operaţiune mai specială. O familie care avea un pitbull a fost atacată în apartament de propriul câine. Vecinii au auzit urletele, au chemat imediat poliţia şi salvarea, să-i scape şi să îi ducă la spital. Cum nimeni nu avea curajul să prindă pitbull-ul blocat în apartament, a fost chemat Szenasi: „Împreună cu un băiat priceput de la hingheri am urcat pe scara maşinii de pompieri până la etajul şase.

Pereţii erau plini de urme de sânge. Mi-a fost un pic teamă, însă aveam mâneca de protecţie. Eu am fost momeala. În clipa în care pitbull-ul a sărit la gâtul meu, i-am băgat manşonul în faţă, iar hingherul a avut grijă să-i treacă laţul prin jurul gâtului. Câinele era aşa de înrăit că a rămas cu fălcile încleştate de mâneca de protecţie şi n-a mai vrut să-i dea drumul. Pitbull-ul nu avea nici o vină. E normal că, atunci când dresezi un animal să devină killer, furia adunată în pachetul ăla de muşchi şi de fălci răbufneşte şi atunci nimiceşte totul în cale“.

„Cinstea s-a întruchipat în câine”

Când îl numim erou, Eugen Szenasi se zbârleşte la noi: „Am impresia că animalul face mai mult ca omul, că datorită simţului lui ajungem la rezultat scontat. Om avea noi miros, dar nu aşa de dezvoltat ca animalul. Cred că aproape 70% din rezultat aparţine câinelui, indiferent în ce misiune ar fi”. Din cauza credulităţii, în relaţia cu oamenii s-a mai fript uneori, sentiment pe care nu l-a trăit niciodată în zecile de ani de când face echipă cu câinele: „Este o vorba care zice aşa: «Cinstea care nu s-a putut întruchipa în om s-a întruchipat în câine». Un om te mai trădează, însă câinele e în stare şi de sacrificiul suprem pentru stăpânul lui“.

Căutătorul nu face distincţie între semenii lui şi câini: „Sufletul animalului e acelaşi. Toţi au dreptul la viaţă şi sunt gata să intervin oricând, fie că-i animal, fie om. Acum un an am fost sesizat să mă deplasez la Metro, să salvez un căţel picat într-un rezervor uriaş îngropat în pământ, din care se trage apă în caz de incendiu. Cu stupoare am descoperit că puiul de câine fusese aruncat şi peste acel rezervor era pus un capac. Am văzut un căţeluş extenuat şi îngheţat, care stătea cu picioruşele din faţă agăţat de borna unde se citesc cotele de lichid din rezervor.

De-abia mai schelălăia, dar sunetele rezonau sinistru în rezervorul ăla de metal. M-am legat cu hamul de protecţie, m-am lăsat cu coarda în jos şi l-am luat. N-a opus nici o rezistenţă şi când l-am scos afară, l-a luat agentul de pază de la Metro şi a zis că va fi căţelul lui de suflet”. Acum câteva luni Amigo a murit de cancer de pancreas, însă Eugen Szenasi i-a găsit înlocuitor, pe jucăuşa lupoaică Bella, pe care a dresat-o să găsească oameni dispăruţi, certificând-o şi ca animal de terapie pentru persoanele cu autism sau dizabilităţi fizice.