Copiii si animalele,o atractie dovedita stiintific

Copiii şi animalele - o atracţie dovedită ştiinţific

Publicat in EcoMagazin 19.Iunie.2008

Psiholog cu peste 30 de ani de experienţă,profesor universitar şi fost director al Inserm (Institutul Naţional de Sănătate şi Cercetare Medicală din Franţa), Hubert Montagner a studiat în principal modalităţile de comunicare a copilului cu lumea înconjurătoare.

Una dintre direcţiile de cercetare a fost comunicarea dintre om şi animalele de companie precum şi efectele psihologice ale acestei relaţii.S-a observat că un copil poate comunica nu numai prin contact direct cu animalele dar şi prin miros, simturi şi ritmul întregii sale fiinţe.Se pare că această înclinaţie este înnăscută la copil.

Primele rezultate ale cercetării întreprinse par să arate că în general un copil prezintă mai multe comportamente de mângâiere atunci cand se adresează unei femele, mai ales când aceasta este mai în vârsta şi de talie mai mică. Vârsta copilului este o variabilă importantă pentru natura comunicării între acesta şi câinele său. Astfel, între 2 şi 3 ani copilul prezintă mai mult comportamente de luptă cu câinele; între 3 şi 4 ani emite mai multe comportamente de liniştire iar între 4 şi 5 ani există mai multe interacţiuni mediate de un obiect (de exemplu, jocul de aruncare a unei mingi). Pentru Montagner “perioada de la 3 ani în sus e resimţită,în dezvoltarea copilului, ca o epocă în care acesta este foarte sensibil la comportamentul familiei sale. In acest moment suntem convinşi că un câine poate contribui la regresul comportamentelor agresive şi de izolare. Este anul “ritualizarii luminoase”. Fiecare privire,fiecare postură,fiecare gest,fiecare cuvânt apar ca tot atatea semnale receptate de câine.”

Raporturile între copil şi câine se bazează pe sistemul de comunicare neverbal. Cele două fiinţe au capacitatea de a se înţelege fără a-şi vorbi şi aceasta relaţie este cu atât mai intensă cu cât este vehiculată de “unelte” pe care adultul le-a şters din registrul său. Gesturile, postura, modul de a ţine capul, faţa, permit cu certitudine animalului să înţeleagă starea emoţională a copilului.La rândul sau acesta va investiga fără încetare reacţia companionului său. Montagner ne-a arătat că în secvenţele actelor pe care copilul le realizează în cursul unei tentative de solicitare ,o postură apare ca fiind foarte eficientă pentru a declanşa un schimb postural,gestual ,verbal şi de oferire a unui obiect.Este vorba de înclinarea capului pe umăr şi uneori a trunchiului, acompaniată sau nu de elemente posturale, gesturi şi mimică.

Una dintre cele mai mari probleme sociale ale umanităţii […] rămâne dificultatea indivizilor de a se înţelege.Comunicarea este adesea considerată sub aspectul verbal,uitându-se că există alte modalităţi,mai ales gestuale. În domeniul afectivităţii inhibiţia reduce şi sărăceşte vocabularul. Animalul permite o exprimare mai largă pentru că se situează dincolo de inhibiţiile sociale: astfel, un copil în aparenţă incapabil de afecţiune debordează de tandreţe cu câinele şi îşi manifestă afecţiunea prin cuvinte, mângâieri şi îmbrăţişări. Copilul şi câinele reuşesc să comunice perfect, copilul decodând fără probleme semnalele animalului (mimică, lătrat, postură, priviri elocvente) şi invers. Copilul fără confidenţi poate ţine la urechea companionului său lungi monologuri şi animalul resimte adesea tristeţea sau bucuria copilului şi reuşeşte să se adapteze perfect.

Montagner şi echipa sa (J.-C.Filatre şi J.-L.Milot) lucrează în prezent asupra desenelor copiilor şcolari din grupa pregătitoare şi din clasele a treia şi a patra, desene în care apar şi animale familiare copilului. În cursul celei de a cincea Conferinţe Internaţionale asupra relaţiilor între oameni şi animale (Montréal,1992) Montagner a explicat cum a explorat aceste desene în funcţie de moment, vârsta şi sexul copilului, clasă, nivel şcolar, mediu socio-cultural şi faptul că familia deţine sau nu un animal.

“Reprezentările picturale ale elevilor ar putea aduce informaţii originale asupra genezei şi fluctuaţiilor reprezentărilor mentale ale copiilor în raport cu factori de dezvoltare, evenimente familiale,succese sau eşecuri şcolare.Aceasta în funcţie de locul pe care animalul îl ocupă în interesul spontan,curiozitate,afectivitate,emoţii,imaginar şi univers fantasmatic al copiilor.”

sursa: www.doctissimo.fr

Articol printat de pe EcoMagazin http://www.ecomagazin.ro

http://www.ecomagazin.ro/copiii-si-animalele-o-atractie-dovedita-stiintific/